News Mehedinti

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2

Data: 26-1-2021

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, în cadrul acestor acțiuni  au fost derulate activități de verificare atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare, vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2, fiind  verificate 700 de persoane și peste 30 de societăți comerciale.
Au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 14.500 de lei.
In trafic, au fost verificate, peste 80 de mijloace de transport persoane.
    
,,Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.
Facem precizarea că evenimentele de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt intezise.
Recomandăm tuturor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!,, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus