News Mehedinti

Cel mai mare furnizor de energie electrică vine în județul Mehedinți!

Data: 24-2-2021

Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice, gaze naturale și servicii din cadrul Grupului Electrica, anunță deschiderea unui punct de lucru în Drobeta-Turnu Severin, unde puteți încheia simplu și rapid contracte de furnizare energie electrică și gaze naturale în piața liberă. 

La noul punct de lucru Electrica Furnizare din Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 108, Bl. TS12, Drobeta-Turnu Severin beneficiați zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00-17.00, de consultanță din partea reprezentanților noștri cu privire la gama de oferte din piața concurențială. Aveți posibilitatea să încheiați pe loc un contract de furnizare a energiei electrice, fiind necesar să aveți asupra dumneavoastră doar actul de identitate, o copie a actului legal de deținere a spațiului, ce poate fi înlocuită de semnarea unei declarații, și o factură de energie.

Electrica Furnizare pune la dispoziția consumatorilor un portofoliu vast de oferte, adaptate tuturor nevoilor de consum. Astfel, oferta de furnizare energie electrică „Stabil” răspunde așteptărilor clienților care au consum redus, sub 100 KWh/lună, nu presupune abonament și are un preț unic al energiei electrice active, indiferent de consum. În cazul ofertei de furnizare energie electrică „Mobil”, prețul vine însoțit de un abonament exprimat în lei/zi/loc de consum și se adresează în special clienților cu un consum lunar constant mai mare de 150 KWh. Pe măsură ce consumul crește, prețul mediu al energiei electrice se reduce. Oferta „Electrica 3in1” se adresează locuințelor cu un consum de energie mediu și conține două beneficii incluse, care se adaugă furnizării de energie electrică: Asistență Tehnică de Urgență și Asigurare de Bunuri. Pachetul „Împreună” este o soluție avantajoasă pentru cei care își doresc simplificarea relației cu furnizorii de gaze naturale și energie electrică prin alegerea unui furnizor unic pentru ambele servicii și reducerea implicită a costurilor. Oferta „Time 30” este recomandată clienților care înregistrează consumuri mai mari în special noaptea și în weekend. 

Electrica Furnizare este cel mai important furnizor de energie electrică din România, care se bucură de încrederea a peste 3,2 milioane de clienți casnici. Consumatorii care decid să aleagă serviciile companiei beneficiază de o multitudine de avantaje, printre care se numără și:

*Prețuri competitive, valabile pentru un interval lung de timp, fapt ce conferă stabilitate;

*Modalități variate de contact și de plată, inclusiv posibilitatea de a face plăți electronice, mijloc tot mai frecvent folosit în rândul consumatorilor;

*Asistență permanentă, printr-un Call Center cu număr unic, și posibilitatea transmiterii indexului autocitit prin intermediul unui număr de telefon gratuit;

*Accesul la portalul și aplicația MyElectrica, ce facilitează interacțiunea în mediul online, astfel încât fiecare client își poate gestiona relația cu furnizorul său, cu minimum de resurse financiare și de timp.

Pentru mai multe detalii, vă așteptăm la noul punct de lucru din Drobeta-Turnu Severin, ce deservește întreg județul Mehedinți. 

Electrica Furnizare, partenerul tău!


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus