News Mehedinti

ALADIN GEORGESCU, PREȘEDINTELE CJ MEHEDINȚI: ,,ATRAGEM FONDURI EUROPENE PENTRU CONSTRUIREA UNUI SPITAL MODULAR,,

Data: 31-3-2021

A fost depusă cererea de finanțare pentru atragerea de fonduri europene în valoare de aproximativ 3 milioane euro (2.988.772,75 euro), în vederea implementării proiectului ”Spital modular mobil în județul Mehedinți pentru creșterea capacității de combatere a crizei COVID-19”.

“Experiența ultimului an ne-a arătat importanța creșterii capacității în secția de Terapie Intensivă, iar acum, când avem oportunitatea de a atrage fonduri europene pentru a asigura cât mai multe locuri la ATI, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, nu vom sta nepăsători.

Proiectul a fost elaborat, iar astăzi am depus cererea de finanțare și am speranța că vom obține fondurile necesare achiziționării construcțiilor modulare, construirii infrastructurii, pentru achiziționarea a 10 paturi ATI/UPU și 19 paturi în regim de observație, dar și pentru achiziționarea aparaturii necesare tratării pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 în regim de urgență.

Cofinanțarea este 0 în cadrul acestui proiect, toate cheltuielile fiind finanțate cu fonduri europene.

Spitalul modular ar urma să fie construit în imediata vecinătate a fostei secții ORL din incinta Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, acolo unde, de altfel, am amenajat paturi în regim de terapie intensivă pentru pacienții COVID-19 în cursul anului trecut.

Încercăm astfel, să îmbunătățim condițiile și capacitatea de intervenție a personalului medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin în cazul pacienților aflați în nevoie urgentă de tratament și monitorizare.

Modernizarea infrastructurii de sănătate rămâne principala provocare a mandatului pe care mi l-ați încredințat și vă asigur că facem toate eforturile pentru ca proiectele pe care le avem în derulare să aducă cele mai bune condiții de tratament pentru mehedințeni!

Sănătate multă tuturor!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, după transmiterea cererii de finanțare.

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus