News Mehedinti

 Au fost recepţionate lucrările de modernizare a drumului judeţean SLAŞOMA-PETRA din MEHEDINŢI

Au fost recepţionate lucrările de modernizare a drumului judeţean SLAŞOMA-PETRA din MEHEDINŢI

Data: 22-11-2019

Un drum greu practicabil,  mai ales pe timp de iarnă, a fost transformat complet în urma unui proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II, transferat ulterior pe Programul Operaţional Regional. Este vorba despre DJ 563 A Slaşoma-Petra, drum care face legătura între comunele Pădina şi Bîcleş din judeţul Mehedinţi.

Astăzi a avut loc recepţia acestui tronson de drum, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a primarului comunei Pădina, Dumitru Boceanu şi a viceprimarului comunei Bîcleş, Doroiman Marian. Au fost prezenţi şi Liviu Mazilu împreună cu membrii comisiei de recepţie, specialişti din cadrul CJ Mehedinţi, precum şi constructorul care s-a ocupat de acest proiect.

,,Am recepţionat lucrările la cel mai nou şi modern tronson de drum judeţean pe care îl avem în momentul de faţă în administrarea Consiliului Judeţean Mehedinţi. Este vorba despre tronsonul cuprins între Slaşoma şi Petra, un drum care leagă cele două comune Pădina Mare şi Bîcleş de municipiul Drobeta Turnu Severin. S-au făcut ziduri de sprijin unde a fost cazul, s-au amenajat intersecţiile cu drumurile laterale, s-au făcut accese la proprietăţi, două poduri şi 30 de podeţe. Constat că lucrarea este una de foarte bună calitate şi felicit pe această cale toată echipa care a fost implicată în demersul acestei investiţii,, a precizat Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.

S-au asfaltat şase kilometri de drum, iar valoarea investiţiei se ridică la noua milioane de lei

,,Mulţumesc Consiliului Judeţean Mehedinţi pentru sprijinul oferit în acest proiect. Era necesară modernizarea acestui drum, fiind tronsonul de legătură cu municipiul Drobeta Turnu Severin,, a punctat viceprimarul comunei Bîcleş, Doroiman Marian.


Galerie foto

 Au fost recepţionate lucrările de modernizare a drumului judeţean SLAŞOMA-PETRA din MEHEDINŢI
 Au fost recepţionate lucrările de modernizare a drumului judeţean SLAŞOMA-PETRA din MEHEDINŢI
 Au fost recepţionate lucrările de modernizare a drumului judeţean SLAŞOMA-PETRA din MEHEDINŢI
 Au fost recepţionate lucrările de modernizare a drumului judeţean SLAŞOMA-PETRA din MEHEDINŢI


Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus