News Mehedinti

   CIRCA 2.000 DE OAMENI RĂMÂN FĂRĂ SALARII DUPĂ CE PREFECTURA MEHEDINŢI A BLOCAT BUGETUL JUDEŢULUI!!!

CIRCA 2.000 DE OAMENI RĂMÂN FĂRĂ SALARII DUPĂ CE PREFECTURA MEHEDINŢI A BLOCAT BUGETUL JUDEŢULUI!!!

Data: 3-3-2020

Gest inconştient făcut de prefectul judeţului Mehedinţi, Cristinel Pavel, care a atacat în contencios-administrativ proiectul de hotărâre privind bugetul judeţului. Cu alte cuvinte această mişcare paralizează  nu doar investiţiile din Mehedinţi, ci şi salariile celor circa 2.000 de oameni angajati atat la Consiliul Judeţean, cat şi din celelalte instituţii subordonate. Situaţia este revoltătoare cu atât mai mult cu cat se apropie sărbătorile pascale.

Un gest incalificabil care pune pe butuci, pe termen lung, întreaga activitate a aparatului administrativ al Consiliului Judeţean Mehdinţi şi a instituţiilor subordonate.


Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a explicat care sunt urmările acestei măsuri, acuzând presiuni politice asupra Prefecturii Mehedinți.

“Într-o logică iresponsabilă, președintele PNL Mehedinți și actual ministru al Economiei, Virgil Popescu a pus stăpânire pe Instituția Prefectului din județul Mehedinți. După ce și-a numit finul în funcția de prefect, dă comenzi politice iresponsabile doar pentru a-și satisface setea de putere, fără să ia în calcul urmările. Astfel, a cerut atacarea în instanță, de către prefect, a Hotărârii Consiliului Județean Mehedinți prin care s-a aprobat bugetul anului 2020. Așa cum probabil nu a anticipat, neavând prea multe cunoștințe despre administrație, acest demers a paralizat întreaga activitate a Consiliului Județean Mehedinți. Practic, după atacarea în contencios administrativ a bugetului, sunt blocate investițiile din bugetul propriu cum ar fi , spre exemplu, reabilitarea Policlinicii din Strehaia și a Spitalului din Vânju Mare, investițiile din fonduri europene, în număr de 21, pentru care fuseseră alocate cote de cofinanțare și alte sume pentru cheltuieli neeligibile. Totodată, nu se pot face plăți pentru cheltuieli materiale și salarii ale angajaților aparatului administrativ și instituțiilor din subordine”, a explicat Aladin Georgescu.


Președintele Consiliului Județean Mehedinți a explicat că în aceste condiții, și criza de la DGASPC s-a adâncit și mai tare în contextul în care Guvernul putea interveni pentru a o debloca. În plus, situația Coronavirusului este dificil de gestionat cu atât mai mult cu cât Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a cerut bani pentru materiale sanitare.


“În plus, nu numai că guvernul din care face parte Virgil Popescu nu a alocat banii necesari pentru plata salariilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, dar a blocat și demersurile noastre, ale Consiliului Județean, începute pentru ca oamenii să nu aibă de suferit și să își primească banii. Este pentru prima dată în istoria cunoscută de noi când bugetul județului este atacat, iar din cauza acestui demers nu se pot aloca bani pentru gestionarea alertei de CORONAVIRUS. Când Comisia Europeană a schimbat nivelul de risc privind coronavirusul în UE de la moderat la ridicat, noi nu putem aloca fonduri pentru refacerea stocurilor de materiale de protecție și dezinfectanți la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin și nu putem aloca banii necesari amenajării unor spații speciale pentru tratarea eventualelor cazuri care se pot confirma în Mehedinți”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.


Măsura de atacare a bugetului este una cu puternic substrat politic, susține șeful CJ Mehedinți.


“Domnule Virgil Popescu, e în regulă că vreți să candidați la presedinția Consiliului Județean, dar vă avertizez că nu așa va faceți campanie! Ați instalat în fruntea instituțiilor statului un grup de interese format din neamuri și obedienți, pe care îi folosiți pentru a vă satisface propriile interese electorale. Renunțați la aceste demersuri pe spatele mehedințenilor, domnule Popescu, și haideți să intrăm într-o campanie decentă, în care să le spunem oamenilor ce am facut pentru ei sau, măcar, am încercat!”, a conchis Aladin Georgescu.

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus