News Mehedinti

GALERIE FOTO – Emblema Orşovei amplasată la intrarea în oraş a fost inaugurată  / Zeci de persoane au participat la eveniment

Data: 27-4-2013

În această dimineaţă, primarul Orşovei, Ioan Manea, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, au inaugurat emblema oraşului de pe Dunăre, amplasată la intrarea în municipiu. La evenimentul de astăzi au participat pe lângă zeci de orşoveni, şi viceprimarul Negulescu, consilierii locali din municipiu, reprezentanţii mai multor insituţii şi societăţi comerciale din oraş, un sobor de preoţi dar şi prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghia. Cu acest prilej a fost dată în funcţiune şi fântâna din parcul de la intrarea în oraş, deasupra căreia municipalitatea a amplasat o hartă a Orşovei.  Soborul de preoţi a sfinţit atât apa din fântână, cât şi emblema oraşului.

“Mă bucur să văd că alături de noi au venit un număr atât de mare de orşoveni, în special tineri. După cum am promis, am readus emblema oraşului, iar parcul este acum unul modern. Dacă în toamnă am participat la inaugurarea lucrărilor pentru Piaţa 1800, astăzi, în ajun de Florii, ne bucurăm cu toţii de inaugurarea emblemei Orşovei. Alături de noi se află şi preşedintele CJ dar şi prefectul judeţului Mehedinţi, cărora le mulţumesc pentru sprijinul acordat. Acesta este doar un prim pas pentru a transforma oraşul într-unul cu adevărat turistic”, a precizat primarul Ioan Manea.

Galerie foto

Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus