News Mehedinti

GUVERNUL PNL NU PLĂTEȘTE SALARIILE ANGAJAȚILOR DIN SISTEMUL DE PROTECȚIE SOCIALĂ

Data: 28-10-2020

La nivel național sunt zeci de mii de salariați din sistemul de protecție socială, din Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului, care nu au primit salariile din cauza Guvernului PNL, iresponsabil, lipsit de interes pentru problemele actuale ale țării, incapabil să își îndeplinească atribuțiile stabilite prin lege și depășit de situațiile pe care le-a creat prin lipsa măsurilor potrivite luate la timp!

În Mehedinți, angajații DGASPC nu au primit salariile pentru luna septembrie, cu toate că intrăm imediat în luna noiembrie. Guvernul nu a alocat fondurile pentru aceste cheltuieli ale administrațiilor județene deși are obligația, prin lege, de a trimite sumele în teritoriu.

Și pentru lunile anterioare, Consiliul Județean a făcut eforturi să achite aceste salarii și cheltuielile aferentre centrelor de asistență socială, dar din păcate, nici bugetul județului nu mai are fondurile necesare.

În fapt, Consiliul Județean are obligația de a achita 10% / an, din aceste cheltuieli, iar din luna ianuarie și până acum, noi am asigurat 55%, în condițiile în care după aprobarea Legii Bugetului de Stat, în Mehedinți, Guvernul a trimis doar 26% din bugetul necesar, adică fonduri pentru două luni.

Mai mult decât atât, Guvernul a ignorat toate solicitările de alocare a banilor, iar la cea mai recentă rectificare bugetară, Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți nu i s-a alocat niciun leu.

,,Înțeleg și regret situația oamenilor care de săptămâni bune nu și-au primit drepturile și i-am informat cu fiecare ocazie cum stau lucrurile! Situația de la nivelul DGASPC nu este cauzată de Consiliul Județean Mehedinți care din contră, a alocat o sumă mult mai mare față de cât era obligat, ci de Guvernul României care nu a repartizat fondurile prevăzute de lege! Îi asigur pe angajații DGASPC că fac toate demersurile legale astfel încât să le fie plătite salariile și să fie asigurate fondurile necesare bunei funcționări cu atât mai mult cu cât ne aflăm în această situație pandemică!,, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus