News Mehedinti

ÎNCEPE MODERNIZAREA SPITALULUI ORĂȘENESC VÂNJU MARE!

Data: 13-5-2020

🔝După ce în urmă cu puțin timp a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare, extindere şi modernizare a #Spitalului #Orăşenesc #Vânju #Mare, ieri a fost emisă autorizația de construire, iar astăzi președintele Consiliului Județean Mehedinți Aladin Georgescu a avut o întâlnire atât cu constructorul, cât și cu reprezentanții DSP Mehedinți și conducerea Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin pentru a pune la punct ultimele detalii înainte ca această mare investiție să fie demarată.

🤝"Am ținut neapărat să am o discuție cu toți factorii implicați deoarece îmi doresc foarte mult să pot concretiza această investiţie într-un timp cât mai scurt, fiind unul din proiectele mele de suflet. Am hotărât că cel mai bine atât pentru oameni, cât și pentru cadrele medicale de aici, este să mutăm aparatura medicală și paturile din corpul vechi de clădire al spitalului în corpul reabilitat unde urma să funcționeze unitatea de primiri urgențe, pentru a nu întrerupe activitatea medicală absolut necesară în această zonă pe toată perioada lucrărilor.", a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți Aladin Georgescu.

⬆️ Este o investiţie foarte importantă pentru zona de sud a județului și deservește unui număr de aproximativ 70.000 de locuitori.

"Sunt convins că proiectul va creşte considerabil eficienţa îngrijirilor spitaliceşti deoarece după finalizarea lucrărilor, Spitalul Orăşenesc Vânju Mare va deţine o suprafaţă mult mai mare, clădirea urmând să fie nu doar modernizată, ci şi mansardată.", a adăugat președintele Consiliului Județean Mehedinți.

🏥 Unitatea va avea un număr de aproximativ 70 paturi pentru spitalizare continuă și spitalizare de zi și vor funcționa:

🔹️secție de medicină internă;
🔸️ 5 compartimente: Pediatrie; Primiri Urgențe; Chirurgie generală; Obstetrică - Ginecologie și Neonatologie;
🔹️ laborator de radiologie,ambulatoriu;
🔸️bloc operator.

💯 "Sănătatea rămâne domeniul către care ne îndreptăm atenţia, mai ales în această perioadă în care întreaga ţară este ameninţată de noul coronavirus.", mai spune Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus