News Mehedinti

SE CONTINUĂ ASFALTAREA ÎN CARTIERUL SCHELA CLADOVEI

Data: 17-3-2020

Primarul Marius Screciu, a efectuat astăzi o vizită de lucru în cartierul Schela Cladovei, acolo unde au fost reluate lucrările de asfaltare a străzilor, odată cu încălzirea vremii.

Cel mai probabil până la finele lunii aprilie, zona de sus a cartierului Schela va fi finalizată din punct de vedere al asfaltului, dar și al introducerii utilităților. În acest moment se lucrează efectiv pe trei străzi: Vrancea, Parâng și Bucegi.

„În acest moment lucrăm la asfaltarea trotuarelor, urmează să demarăm și o procedură de lucru cu cei de la gaze, mai avem câteva lucruri de făcut pe aceste străzi, iar până undeva la finele lunii aprilie, aceste străzi vor fi asfaltate în totalitate. Tot în perioada următoare o să intrăm și pe ultimele două străzi rămase, Ada-Kaleh și Rodnei”, a declarat primarul Marius Screciu.

Imediat după ce vor fi terminate toate străzile din partea de sus a cartierului, se vor demara lucrări și în Schela de Jos. Până la finele anului, întreg cartierul, uitat timp de 50 de ani, va fi asfaltat la standard europene.

„Se lucrează normal, încercăm să păstrăm ritmul, evitând toate problemele din aceste zile. Viața trebuie să continue în urbea noastră, oamenii au nevoie de străzi noi, de servicii, iar noi nu facem decât să fim aproape de oameni, finalizând lucrările pe care le-am început anul trecut”, a mai precizat Marius Screciu.

Nu mai puțin de șase străzi din Schela de Sus vor avea asphalt în acest an, după ce aici nimeni nu mai turnase asfalt de peste o jumătate de secol. Este vorba de străzile Vrancea, Parâng, Bucegi, Negoiu, Ada-Kaleh și Rodnei.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus