News Mehedinti

Tinerii din SEVERIN vor primi GRATUIT terenuri pentru constracţia unei case

Tinerii din SEVERIN vor primi GRATUIT terenuri pentru constracţia unei case

Data: 30-1-2020

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a inițiat un proiect de hotărâre care astăzi a și fost aprobat în ședința Consiliului Local, prin care se vine în sprijinul tinerilor prin acordarea de terenuri gratuit în vedrea construirii unei case.

,,Este un proiect pe care mi l-am dorit foarte mult să îl implementam la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin și care se va adresa celor cu vârsta până în 35 de ani. Primăria va asigura gratuit și infrastructura in zona terenurilor - căile de acces și utilități. În funcție de numărul solicitărilor pe care le vom primi, vom găsi soluții pentru a suplimenta suprafețele de teren necesare.Trebuie sa facem tot ceea ce depinde de noi, ca administrație locală, să le oferim tinerilor șansa unui bun început în viață și motive să nu mai plece din oraș sau chiar să revină acasă,, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Actele necesare pentru întocmirea dosarului sunt:


✔cerere adresată primarului - se face în nume propriu;
✔copie certificat naștere;
✔copie act de identitate;
✔declarație notarială pe propria raspundere a solicitantului în care se menționează că nu deține sau nu a deținut în propietate o locuință, ori un teren destinat construirii de locuințe;
✔declarație notarială a părinților solicitantului, pe propria răspundere, că nu dețin sau că nu au deținut în proprietate în ultimii 10 ani, un teren în suprafață mai mare de 500 mp în mediul urban și de 5000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul;
✔situația locativă (copie contract locuință, copie contract de închiriere);
✔certificat fiscal de la Direcția de Taxe și Impozite;
✔în cazul în care solicitantul este căsătorit are obligația să depună aceleași acte și pentru soț/soție.

Dosarele se vor depune pana la sfaristul anului. Tinerii care vor beneficia de acest proiect vor avea obligatia ca intr-un an de zile de la semnarea contractului cu primaria municipiului, sa inceapa efectiv lucrarea de constructie a casei.

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus