News Mehedinti

Cele mai frecvente probleme ale pielii în timpul verii şi modalităţi de prevenire a acestora

Cele mai frecvente probleme ale pielii în timpul verii şi modalităţi de prevenire a acestora

Data: 28-6-2014

Cea mai frecventă problemă a pielii în timpul verii o constituie arsurile solare, însă există alte câteva afecţiuni mai puţin cunoscute, care vă pot strica vacanţa dacă nu sunt tratate corespunzător, potrivit Mediafax.

- Infecţiile fungice

Cea mai frecventă infecţie fungică ce poate apărea în timpul verii este pitiriazisul versicolor (tinea versicolor), întâlnită mai ales în regiunile umede, de exemplu, la tropice, potrivit huffingtonpost.com. Însă, în timpul verii, această infecţie se manifestă şi în alte părţi ale lumii, sub forma unor cruste apărute pe spate, piept şi gât. Cel mai simplu mod de prevenire a acestor infecţii fungice este igiena - faceţi duş după activităţile sportive solicitante, mai ales dacă umiditatea din atmosferă este ridicată. Dermatologii recomandă folosirea săpunului cu zinc pirition, pentru a împiedica dezvoltarea micozelor. Dacă simptomele persistă, consultaţi medicul specialist.

- Dermatita de contact

Dermatita de contact se referă la orice tip de afecţiune provocată de contactul cu plante şi produse alergenice - riscul fiind prin urmare mai crescut când mergeţi în vacanţă cu cortul. Această afecţiune provoacă mâncărimi, înroşirea şi uneori cojirea pielii, iar, în cazuri mai grave, băşici, urticarie şi inflamaţii. Trataţi această afecţiune cu unguente cu hidrocortizon - care pot fi cumpărate de la farmacie fără reţetă -, iar, dacă dermatita este mai gravă, medicul va prescrie medicamente cu steroizi.

- Foliculita

Dacă faceţi sport în timpul verii îmbrăcaţi în haine strâmte şi din fibre sintetice, sunteţi expuşi riscului de a dezvolta foliculită, o infecţie bacteriană extrem de frecventă când se înregistrează temperaturi ridicate, care se manifestă prin apariţia unor băşicuţe roşii la nivelul umerilor, coapselor şi feselor.

Pentru prevenirea foliculitei, faceţi duş şi schimbaţi echipamentul sportiv imediat după terminarea exerciţiilor fizice. Pentru tratarea acestei infecţii, dermatologii recomandă folosirea unor geluri de duş şi săpunuri antibacteriene, iar, în cazuri mai severe, mergeţi la medic pentru prescrierea unor medicamente cu administrare orală.

- Infecţia cu Molluscum Virus

Infecţia cu acest tip de virus este întâlnită mai ales în cazul copiilor care merg la piscină. Pentru prevenirea acestei infecţii, asiguraţi-vă că piscina este igienizată periodic şi faceţi duş imediat după ce ieşiţi din piscină. O igienă riguroasă este cea mai bună metodă de prevenire a infecţiei cu Molluscum Virus, dar şi a altor tipuri de infecţii bacteriene. Realitatea.net


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus