News Mehedinti

Înscrie proiectul de eficiență energetică împreună cu un ONG și poti primi finanțare de 39.000 RON!

Data: 10-6-2021

CEZ Vânzare a lansat competiția regională „Adăpost cu Energie”, un program de responsabilitate socială pentru combaterea sărăciei energetice, dedicată ONG-urilor.

Pe 17 mai 2021 CEZ Vânzare a dat startul competiției regionale „Adăpost cu Energie”, implementată cu sprijinul Asociației CSR Nest, în cadrul proiectului european SocialWatt.Scopul programului este de a reduce săracia energetică, cu sprijinul organizațiilor neguvernamentale, în rândul clienților casnici vulnerabili ai companiei CEZ Vânzare.

Programul marca CEZ Vânzare se află la prima ediție și vrea să atingă noi orizonturi privind soluțiile inteligente și mijloacele alternative de energie, pentru beneficiarii din cele 7 județe din Oltenia: Argeș (Pitești, Curtea de Argeș, Câmpulung), Dolj (Craiova, Bechet, Filiași, Băilești), Gorj (Târgu Jiu), Olt (Slatina, Corabia, Caracal), Vâlcea (Râmnicu Vâlcea, Horezu, Drăgășani, Călimănești), Mehedinți (Drobeta Turnu Severin, Orșova, Baia de Aramă, Vânju Mare) și Teleorman (Alexandria, Videle, Roșiorii de Vede).

În cadrul competiției se vor finanța idei de proiecte care fac parte din una din următoarele direcții strategice:

Eficiență Energetică - înlocuire/achiziție aparatură/sisteme eficiente (ex: frigider, aragaz, mașină de spălat, aer condiționat, boiler, pompe, centrală termică); anvelopare termică - pereți interiori, acoperiș, ferestre; renovare - reparații acoperiș, pereți, instalație electrică; conectarea la rețeaua electrică/de gaze pentru case izolate.

Soluții Smart - înlocuire/ achiziție panouri solare, achiziție termostate inteligente, etc.

Proiectul care va demonstra cel mai mare impact pozitiv în comunitatea în care va fi implementat va primi o finanțare totală în valoare de 39.000 RON.

Până pe 14 iunie 2021, ora 23:59, ONG-urile naționale sau locale sunt invitate să acceseze regulamentul și criteriille de eligibilitate și să se înscrie în competiție.

Procesul este unul facil, participanții (ONG-urile) înscriu în competiție proiectele bazate pe cazuri reale, urmând ca acestea să fie jurizate în funcție de mai multe criterii precum: obiective, buget realist, transparent și corelat cu activitățile proiectului, ținând cont totodată de sustenabilitatea proiectului și planificarea realistă a activităților. În final, ONG-ul ales câștigător primește finanțarea și implementează soluțiile propuse în proiect, în beneficiul clienților CEZ Vânzare.

Programul “Adăpost cu Energie” se regăsește sub umbrela „Promisiunea Verde”, conceptul prin care CEZ Vânzare și-a asumat responsabilitatea pe termen lung de a construi un viitor sustenabil pentru generațiile actuale și viitoare. Principalele direcții prin care CEZ Vânzare construiește viitorul vizează cultivarea obiceiurilor de eficiență energetică, a consumului responsabil de energie și de resurse valoroase oferite de mediu și combaterea fenomenului de sărăcie energetică.

Acțiunile desfășurate în “Promisiunea Verde” au ca scop informarea, educarea și dezvoltarea unor modele ale societății, care să contribuie la dezvoltarea unei comunități durabile.

Mai multe detalii despre programul „Adăpost cu Energie” se pot găsi pe pagina dedicată https://www.cezinfo.ro/adapost-cu-energie/, dar și pe canalele de social media CEZ România (Facebook, Linkedin, Twitter).

Direcţia Comunicare şi Marketing

CEZ România

 

 

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus