News Mehedinti

A FOST DEBLOCATĂ SITUAȚIA DE LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ / NOUL MANAGER AL UNITĂȚII MEDICALE ESTE DOAMNA DR. BOBÎLCĂ MOHORA ELEONORA

Data: 3-9-2020

Astăzi, președintele Consiliului Județean Mehedinți a semnat dispoziția de numire în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a doamnei doctor Bobîlcă - Mohora Eleonora, medic specialist medicină de urgență și terapie intensivă. Domnia sa preia managementul instituției după ce a îndeplinit funcția de medic șef al Unității de Primiri Urgențe, unde a luptat în prima linie cu situația creată de Coronavirus.

,,Decizia am luat-o din necesitatea de a debloca Spitalul la nivelul conducerii, blocaj creat exclusiv de PNL, prin numirea unui manager care, deși a ținut cu dinții de funcție, de ceva vreme a refuzat să semneze grafice de gărzi, achiziții și toate documentele necesare pentru bunul mers al unității și gestionarea situației sanitare generată de Coronavirus.
Deși i-am solicitat ministrului Sănătății încetarea numirii fostului manager din funcție, întrucât era în afara legii, abia în cursul zilei de ieri, acesta s-a dat dus din funcție și a predat cheile biroului. Am încredere că odată cu numirea doamnei doctor Bobîlcă - Mohora Eleonora în funcția de manager, situația se va detensiona în spital în rândul personalui care are nevoie de stabilitate și încredere în conducerea unității, ceea ce le-a lipsit angajaților Spitalului Județean în ultimele luni. Îi doresc succes doamnei manager și o asigur de toată susținerea mea și a Consiliului Județean Mehedinți! Am convingerea că va face o echipă bună cu domnul director medical, Constantin Păsărin și doamna director de îngrijiri, Elena Bololoi! Sănătate multă tuturor!,, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus