APARATURĂ MEDICALĂ ÎN VALOARE DE 6,4 MILIOANE DE EURO PENTRU SPITALUL JUDEȚEAN
Data: 8-2-2021Proiectul prin care Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin va fi dotat cu aparatură medicală în valoare de 6,4 milioane euro, a fost admis pentru finanțare cu fonduri europene. Confirmarea a venit de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
,,Este o veste foarte bună întrucât, prin implementarea proiectului, crește semnificativ capacitatea unității medicale de îngrijire și tratament a cazurilor de infecție cu virusul SARS – CoV – 2. Imediat ce se va semna contractul, vor demara și procedurile de achiziție pentru cele 87 de tipuri de aparatură și echipamente medicale care au fost prinse în proiect.
Între achiziții se află și o ambulanța de ultimă generație, destinată transportului pacienților între secțiile externe și unitatea principală.,, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Totodată, se vor achiziționa patru aparate ecograf, un tomograf, 10 paturi ATI, un electrocardiograf, un aparat de anestezie de înaltă performanță și alte echipamente care vor îmbunătăți condițiile de diagnosticare, tratament în Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.
Galerie foto
comments powered by Disqus