News Mehedinti

BAZINUL DE ÎNOT, DE LA PROMISIUNI LA FAPTE / ALIN CHIRILĂ, CANDIDATUL PSD MEHEDINȚI PENTRU CAMERA DEPUTAȚILOR: ,,CONSTRUCTORUL URMEAZĂ SĂ AMENAJEZE ȘANTIERUL ÎN VEDEREA DEMARĂRII LUCRĂRILOR,,

Data: 18-11-2020

Proiectul ,,Reabilitare, modernizare, dotare și extindere BAZIN DE ÎNOT,, din Drobeta Turnu Severin a intrat în linie dreaptă. În perioada imediat următoare, constructorul care a câștigat licitația a anunțat că va pregăti șantierul de lucru, iar în cel mai scurt timp va demara efectiv lucrările. Este o investiție importantă atât pentru municipiul Drobeta Turnu Severin, cât și pentru întreg județul Mehedinți, un proiect susținut încă de la început de Guvernul PSD și secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării de la acea vreme, #Alin_CHIRILĂ.

,,Mă bucur că pot să vă dau vești bune cu privire la această investiție. Mai avem nevoie doar de câteva documente în vederea completării documentației pentru emiterea autorizației de construcție. Chiar dacă la un moment dat aveam cu toții impresia că batem pasul pe loc, iată că lucrurile au intrat pe un făgaș normal, iar în scurt timp constructorul, o firmă mare din România, va începe lucrările cu forță mare de muncă: circa 300 de muncitori vor lucra la acest obiectiv de investiții.” a declarat ALIN CHIRILĂ, candidatul PSD pentru Camera Deputaților.

Executivul #PSD a aprobat printr-o hotărâre de guvern finanțarea acestui proiect. Licitația a fost obținută de una dintre cele mai importante firme de construcții din țară și s-a atribuit contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Valoarea totală a investiţiei este de 58.165.534,29 lei, iar lucrările vor fi gestionate de Compania Națională de Investiții. Conceptul proiectului este unul modern și va include rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, sală de așteptare, vestiare, dușuri, cabine de schimb, grupuri sanitare, cabinet medical, sauna, cabinet de masaj, spații special amenajate pentru reprezentanții presei și ai oficialităților, pentru vizionarea competițiilor de polo și natație, spații tehnice (cameră de pompare, cameră de reciclare, cameră de tartare). Clădirea va fi extinsă în plan orizontal la etajul 1 pentru amenajarea spațiilor administrative și a unei zone de relaxare/fitness.

,,Am speranța că lucrurile vor evolua conform graficului de finanțare a obiectivului și că nu vom avea întârzieri. Împreună cu președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, colegii din aparatele de specialitate și reprezentanții Guvernului PSD vom reuși să redăm mehedințenilor acest bazin. Este încă o dovadă că ne-am ținut promisiunea și am făcut tot ce a ținut de noi.,, a adăugat ALIN CHIRILĂ, candidatul PSD pentru Camera Deputaților.

Material realizat de News Mehedinti, la comanda PSD Mehedinți. CUI MANDATAR: 11200020


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus