News Mehedinti

Ceremonial militar şi retragere cu torţe de 01 Decembrie în Drobeta Turnu Severin

Ceremonial militar şi retragere cu torţe de 01 Decembrie în Drobeta Turnu Severin

Data: 28-11-2013

Oficialitățile municipiului Drobeta Turnu Severin se pregătesc la rândul lor să participe la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României.

Duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, reprezentanţii administraţiei publice locale, Episcopiei Sevinului şi Strehaiei, partidele politice şi  reprezentanţii instituţiilor din Garnizoana Drobeta Turnu Severin își dau întâlnire la Monumentul Eroilor din Parcul Rozelor, unde se va desfăşura ceremonialul militar religios, care cuprinde: prezentarea onorului militar, salutarea drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, prezentarea alocuţiunii privind semnificaţia evenimentului, oficierea slujbei religioase şi de comemorare a eroilor, urmată de ceremonialul  depunerii de  coroane, jerbe  de flori şi defilarea gărzii de onoare care va încheia ceremonialul militar.

De la ora 14.30, pe scena care va fi amplasată în zona Crișan, vor urca membrii Școlii Populare de Artă, Ansamblul Danubius al Centrului Cultural Nichita Stănescu precum și soliștii de muzică populară: Irina Zoican, Ionuț Tudorescu, Liliana Bunceanu și Nina Predescu.

Solemnitatea retragerii cu torţe în cinstea zilei de 01 Decembrie, este prevăzută pentru ora 19.00. Fanfara şi cele două plutoane formate din efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta”, vor defila la lumina torţelor pe itinerariul de deplasare Esplanada (str.Crişan)-Castelul de Apă(str.Crişan)- Primăria Drobeta Turnu Severin(str.I.Gh.Bibicescu) - Consiliul Judeţean Mehedinţi (str.Traian) - Prefectura Judeţului Mehedinţi(str.Traian)-Palatul Cultural ,,Theodor Costescu”.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus