News Mehedinti

Ion CUPĂ, Vicepreședinte național PMP: ”În Parlament e nevoie de oameni care au proiecte pentru România”

Data: 11-11-2020

 

  1. Domnule vicepreședinte Ion Cupă, deschideți lista PMP Mehedinți pentru Camera Deputaților. Cum veți aborda  campania în aceste condiții speciale generate de criza sanitară?

PMP are o listă reprezentativă atât pentru Camera Deputaților cât și pentru Senat. Florin Gagea, un inginer cu multă experiență în domeniul transporturilor deschide lista noastră pentru Senatul României.Pe listă se regăsesc economiști, ingineri, biologi, oameni cu o profesie clară și fără probleme de integritate. PMP Mehedinți propune patru doamne candidat pe listele sale, ceea ce este o premieră pentru județ. Vom respecta cu strictețe toate condițiile prevăzute de lege dar vom face o campanie activă și fizic și în mediul online. Nu trebuie să abandonăm democrația și competiția politică  liberă chiar și în aceste condiții vitrege.Toate națiunile puternice au organizat și vor organiza alegeri.Absența democrației e mai periculoasă decât orice virus!

  1. Ați fost un parlamentar activ în actuala legislatură, ați condus Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic a Camerei Deputaților, ați reprezentat Parlamentul Romaniei la Adunarea parlamentară NATO. Ce bătălii trebuie duse mai departe în plan legislativ pentru o politică de mediu competitivă în România?

Am fost inițiator și coinițiator la 39 de proiecte legislative dintre care 13 au devenit legi.Am încercat să-mi fac doar datoria în misiunile încredințate de Parlamentul României rezultat în urma votului cetățenilor.Faptul că am reușit să adoptăm o serie de legi prin care am limitat defrișările ilegale, exportul de bușteni, prin care am protejat ariile naturale, prin care am pus stavilă unor activități cu grad mare de poluare, prin care am creat instituții eficiente pentru protecția mediului este un pas important înainte. Sunt însă multe lucruri de făcut în plan legislativ pentru a evita proceduri de infringement pe mediu, pentru a ne alinia definitiv la politicile europene în materie.

Cred cu tărie că România are nevoie de un Cod de Mediu cât mai repede pentru ca toate activitățile cu incidență la mediu să fie reglementate în mod  unitar. Am lansat în Parlament această idee a Codului de Mediu și vreau să duc acest proiect la bun sfârsit alături de toți cei interesați: mediu universitar, companii, onguri, experți etc

  1. Considerați că inițiativa legislativă a PMP privind reducerea  numărului parlamentarilor la 300 va prinde viață în viitoarea legislatură?

Suntem singurul partid care a inițiat două proiecte de legi pe aceasta temă privind validarea în fapt a voinței  celor aproape 8 milioane de români care au votat la referendumul din 2009 pentru acest lucru. Nu mai putem amâna această decizie.Proiectul de lege al PMP aflat în prezent pe Ordinea de zi a Camerei Deputaților nu mai trebuie ocolit.Sunt convins că prin consecvența noastră, a celor din PMP, la alegerile din 2024 vom avea un Parlament redus la 300 de membri.Un număr suficient de aleși, raportat la populație, pentru un legislativ suplu și funcțional.

  1. Care sunt principalele teme de campanie pe care le veți promova la nivelul județului Mehedinți?

Voi preciza acum doar două.In primul rând voi acționa ca parlamentar pentru aducerea în administrare locală a Portului Comercial din Drobeta Turnu Severin. Acest lucru va genera o valorificare mai bună a acestuia pentru economia locală a județului.Deasemenea voi lupta pentru depolitizarea ROMSILVA peste tot în țară. În Mehedinți ar fi un pas decisiv pentru a rupe ghemul de interese care exploatează de multe ori ilegal pădurile județului.

  1. Acum la deschiderea campaniei electorale care este primul mesaj pe care îl adresați alegătorilor din Mehedinți?

Îi rog pe mehedințeni să urmărească cu atenție propunerile candidaților și profilul lor profesional. În Parlament să trimită cu votul lor, oameni care au proiecte clare pentru care vor cu adevărat să se bată.Oameni în stare să miște România către un viitor mai bun.

 

Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus