News Mehedinti

Jandarmii  mehedințeni au prezentat bilanțul activităților  desfăşurate  în anul 2019

Jandarmii mehedințeni au prezentat bilanțul activităților desfăşurate în anul 2019

Data: 13-1-2020

Luni, 13 ianuarie a.c.,  în sala Palatului Culturii ,,Teodor Costescu” din municipiul Drobeta Turnu Severin s-a desfășurat ședinta de ,,Evaluare a activităţii desfăşurate și a rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi în anul 2019”. 

         În prezenta invitaților, autorităților publice locale și reprezentanţilor structurilor cu care Jandarmeria Mehedinţi  cooperează pentru îndeplinirea misiunilor specifice, au fost prezentate sintetic, activitățile organizate, misiunile executate si rezultatele obținute în perioda analizată, precum și principalele direcții de acțiune pentru anul 2019.

Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării unor manifestări și adunări cu public numeros, structurile  Jandarmeriei Mehedinţi au  executat un număr de 663  misiuni de asigurare a ordinii publice. Pe segmentul de menținere a ordinii si siguranței publice,  Inspectoratul a participat la un număr de  9595 misiuni de menţinere (435 independente, 9160 misiuni executate în sistem integrat).  Pe timpul misiunilor desfăşurate, au fost constatate 169 fapte de natură penală (60 constatate în mod independent, cu 66 de autori identificați și 109 în cooperare cu Poliția). Au fost aplicate un număr de 1059 sancţiuni contravenţionale, ce au constat în 743 amenzi contravenţionale şi  316 avertismente.

În ceea ce privește paza și protecția  instituţională, supravegherea şi ordinea publică în zona obiectivelor din competenţă, s-a asigurat paza unui număr de 27 obiective. Au fost organizate  şi s-a asigurat paza unui număr de 41 transporturi de valori, 26 transporturi speciale şi  672 transporturi de corespondenţă clasificată.

O atenție deosebită a fost acordată  activității de prevenire si combatere a faptelor  antisociale, în perioada analizată fiind desfăşurate un număr de 274 activităţi de prevenire dintre care 3acţiuni de prevenire şi combatere a consumului de droguri, ce au fost executate în  parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Mehedinţi, 141 de actiuni de prevenire a violenței în scoli,  73 actiuni de prevenire a  faptelor antisociale și a criminalității stradale, precum și 54 actiuni pe linia prevenirii violenței în sport în apropierea arenelor sportive. 

La nivelul inspectoratului s-au primit spre executare un număr total de 582 mandate deaducere, 149 mandate fiind materializate prin însoţirea persoanei la instanţa de judecată, iar 433 mandate s-au materializat prin întocmirea de procese verbale. Mandatele de aducere au fost executate în 42 de localități.

În baza planurilor de colaborare/cooperare încheiate cu alte instituții pe diferite domenii de interes,  au fost executate un număr de 200 acţiuni (cu Poliţia, executori judecătoreşti, structuri M.AI., organele care gestionează activitatea silvică, etc). De asemenea, efectivele unității au participat în colaborare cu ISU ,,Drobeta” al județului Mehedinți la peste 100 intervenții pentru limitarea și înlăturarea efectelor situațiilor de urgență. Anul trecut, jandarmii au intervenit în urma unui număr de 202 apeluri din partea cetățenilor pentru soluționarea cărora au fost directionate echipajele de intervenție din cadrul unității, fiind aplicate măsurile legale în consecință. 

Principalele direcții de acțiune stabilite pentru anul 2020 vizează creșterea gradului de siguranţă a cetăţeanului prin  întrebuinţarea eficientă a structurilor de ordine publică, menținerea la cel mai înalt grad a capacității  operaționale și de intervenție, dezvoltarea si optimizarea mecanismelor de cooperare interinstituțională, menținerea unui suport logistic care să permită susținerea structurilor operative și atingerea obiectivelor propuse, asigurarea transparenței și deschiderii către mass-media și societatea civilă.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus