News Mehedinti

  Minorii din Orşova campioni la infracţiuni – Zeci de copii din oraş cercetaţi pentru furt calificat

Minorii din Orşova campioni la infracţiuni – Zeci de copii din oraş cercetaţi pentru furt calificat

Data: 13-11-2013

Ieri, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii municipiului Orşova au identificat suspecţii infracţiunii de furt calificat, faptă comisă în data de 02.08.2013, în dauna Colegiul Tehnic Dierna, din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi, ca fiind trei minori cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani, toţi din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi.

Aceştia au sustras 25 m liniari de ţeavă din cupru, creând un prejudiciu în valoare de 300 lei. În cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii municipiului Orşova au identificat suspecţii infracţiunii de furt calificat, faptă comisă în perioada de 07.11.2013 – 08.11.2013, în dauna lui D.G., din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi, ca fiind doi minori în vârstă de 14 ani, din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi.

Aceştia au sustras obiecte de uz casnic, creând un prejudiciu în valoare de 300 lei, acesta fiind recuperat. De asemenea, poliţiştii orşoveni au identificat suspecţii infracţiunii de furt calificat, faptă comisă în perioada de 22.10.2013 – 23.10.2013, ca fiind doi minori în vârstă de 14 ani, ambii din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi. Aceştia au sustras suma de 300 lei, dinntr-un aparat care aparţine lui G.Ţ.

Tot ieri, în urma cercetărilor efectuate, aceleaşi efective au identificat suspecţii infracţiunii de furt, comis în data de 09.08.2013, în dauna unei societăţi comerciale, ca fiind U.R., de 27 ani şi un minor în vârstă de 9 ani, ambii din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi. Aceştia au sustras obiecte de pescuit în valoare de 340 lei. Prejudiciul a fost recuperat integral prin restituirea bunurilor.

Un alt hoţ identificat este C.V., de 26 ani, din municipiul Orşova.

Acesta a sustras deşeuri metalice din curtea unei locuinţe, creând un prejudiciu în valoare de 150 lei.

De la începutul anului 2013, la Poliţia municipiul Orşova au fost înregistrate aproximativ 100 infracţiuni de furt, până în prezent fiind soluţionate prin identificare de suspecţi 85 de infracţiuni.

De menţionat este faptul că aceste infracţiuni sunt furturi de subzistenţă, iar prejudiciul a fost recuperat în proporţie de peste 80%.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus