News Mehedinti

SE MODERNIZEAZĂ CARTIERUL WALTER MĂRĂCINEANU DIN DROBETA TURNU SEVERIN

Data: 18-5-2020

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, împreună cu președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, au mers astăzi să verifice stadiul investițiilor care se derulează pe strada Walter Mărăcineanu din municipiu. Se lucrează la introducerea rețelei de gaze naturale și la implementarea sistemului de preluare a apelor pluviale, iar în aproximativ două luni se va finaliza inclusiv asfaltarea străzii principale.

,,Este un cartier în plină dezvoltare al Severinului, unde locuitorii așteptau de aproape 30 de ani să se gândească cineva și la ei și îmi doresc ca această zonă, ca și altele aflate în extindere, să ofere toate utilitățile celor care locuiesc și vor locui aici: alimentare cu apă și gaze naturale, sistem de canalizare, asfalt, rețea de curent electric,, a declarat primarul Marius Screciu.

Lucrările sunt în grafic, vremea bună ține cu constructorul, iar mobilizarea muncitorilor este exemplară. ,,Constat cu bucurie că primarul Marius Screciu a reușit să rezolve și problema care persistă de ani de zile pe strada Walter Mărăcineanu și anume preluarea apei pluviale. Municipalitatea a reușit să aloce banii necesari și a realizat inclusiv o rețea de eliminare a apei pluviale, investiție absolut necesară pentru această zonă. Îl felicit pe domnul primar Marius Screciu pentru tot ceea ce face în Severin și îl asigur de tot sprijinul meu. Buna colaborare între Consiliul Județean Mehedinți și Primaria Drobeta Turnu Severin va continua și în viitor pentru rezolvarea eficientă a tuturor problemelor din oraș,, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Lucrări similare urmează a fi desfășurate și pe:

✅ Strada Stejarului
✅ Strada Cibinului
✅ Aleea Curcubelului
✅ Strada Mesteacănului
✅ Aleea Baladei
✅ Aleea Mioriței
✅ Aleea Liniștii
✅ Aleea Baladei 2

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus