News Mehedinti

Simularea Evaluării Naționale la clasa a VIII-a. Elevii dau proba la Matematică

Data: 30-3-2021

Elevii de clasa a VIII-a dau marţi a doua probă din cadrul simulării pentru Evaluarea Naţională, cea la Matematică.

Elevii din partea minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine pe 31 martie simularea probei la Limba şi literatura maternă, relatează Agerpres.

Luni a avut loc proba la Limba şi literatura română.

Elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ din localităţile carantinate vor putea susţine simulări ale examenelor naţionale, cu prezenţă fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021.

Potrivit unei adrese a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, elevii din zonele carantinate se vor putea deplasa la unităţile de învăţământ fără restricţii din afara localităţii carantinate, la care învaţă, pentru a participa la simularea examenelor naţionale.

„Având în vedere faptul că în perioada 22 - 31 martie se desfăşoară simulările pentru evaluările naţionale 2021 şi examenele naţionale de Bacalaureat, menţionăm că deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naţionale este circumscrisă altor motive justificate din ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de urgenţă privind instituirea carantinei zonale şi reprezintă o excepţie de la măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei în interiorul şi în afara zonei carantinate”, se arată în document. digi24.ro

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus