News Mehedinti

TREI BĂRBAȚI DIN SEVERIN SUNT CERCETAȚI DE POLIȚIȘTI CĂ PRINDEAU STICLEȚI CU AJUTORUL UNOR CAPCANE IMPROVIZATE

Data: 24-3-2021

Poliția Municipiului Drobeta Turnu-Severin a fost sesizată cu privire la faptul că pe un teren viran, situat în apropierea cartierului Veteranii de Război, din municipiu, trei bărbați ar prinde diferite specii de păsări, cu ajutorul unor capcane improvizate.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor care în urma verificărilor efectuate au stabilit că aspectele sesizate se confirmă.

Cele 20 de păsări au fost eliberate în mediul lor natural.

In cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de capturarea sau recoltare unor exemplare de animale aflate în mediul lor natural.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus