News Mehedinti

 Ziua europeană a numărului unic pentru apelurile de urgenţă 112

Ziua europeană a numărului unic pentru apelurile de urgenţă 112

Data: 11-2-2020

Astăzi este despre ei…oamenii care răspund 24 de ore din 24 strigătelor de ajutor ale semenilor – dispecerii 112.

Dispecerii sunt primii care vin în sprijinul celor aflaţi la nevoie, reuşind, cu tact şi profesionalism, să inducă calm apelanţilor, să-i îndrume şi să le transmită încredere.

Gestionarea unei situaţii de urgenţă începe în dispecerat, locul unde este valorificată informaţia, calitatea acesteia fiind esenţială în lupta cu secundele.

Reuşita unei misiuni constă în alinierea mai multor factori care concură în gestionarea unei situaţii de urgenţă: culegerea datelor, alocarea resurselor şi intervenţia propriu-zisă, lanţul încheindu-se, tot în dispecerat, prin centralizarea rezultatelor.

Secretul acestei reuşite îl constituie munca în echipă, iar acest sistem, denumit Sistem Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, asigură corelaţia între dispeceratele instituţiilor, cu rol primordial în gestionarea situaţiilor de urgenţă: Pompierii, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Poliţia şi Jandarmeria, apelantul fiind ascultat, în acelaşi timp, de operatorii acestor structuri abilitate să intervină în sprijinul populaţiei.     

Pilonii sistemului 112 rămân oamenii, oameni care se implică în gestionarea diverselor situaţii de urgenţă, empatizând cu apelanţii, având puterea de a nu se lăsa copleşiţi de suferinţa acestora, însă nu rămân indiferenţi la necazurile lor, trăind fiecare misiune încredinţată.

Putem spune că operaţionalizarea Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a eficientizat acţiunile de intervenţie în situaţii de urgenţă, diminuând timpul de răspuns în situaţiile limită.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus