Drobeta Turnu Severin
ION CUPĂ, candidat PMP MEHEDINȚI la Camera Deputaților: ”Voi iniția legi prin care vom stopa aducerea și depozitarea în Mehedinți a deșeurilor din străinatate sau din alte județe!”
Oltenia nu mai trebuie să fie groapa de gunoi a Europei și nici a altor județe din România. În marea majoritate a județelor Olteniei, iar Mehedințiul nu face excepție, sute de mii de tone de deșeuri aduse din străinătate sau din alte județe ale țării și-au găsit loc, afectând sănătatea mediului și chiar sănătate..
Data:11-11-2020Citeste mai mult »PREOTUL DIN SEVERIN A PIERDUT LUPTA CU COVID-19! ADRIAN CĂPITĂNESCU A MURIT AZI NOAPTE ÎN SPITALUL DIN ORȘOVA
Durere mare în lumea bisericească a județului Mehedinți și în inimile tuturor celor care l-au cunoscut pe Adrian Căpitănescu. Preotul care slujea în municipiul Drobeta Turnu Severin și care în urma cu aproximativ o lună de zile a fost diagnosticat pozitiv #Covid_19, a plecat definitiv la ceruri, în cursul nop..
Data:9-11-2020Citeste mai mult »MARIUS SCRECIU, PRIMARUL SEVERINULUI: ,,PIEȚELE ȘI TÂRGURILE TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ DESCHISE,,
Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, a purtat astăzi o discuție cu producătorii și comercianții din Piața Mircea cu privire la decizia Guvernului de a închide târgurile și piețele. ,,Nu sunt de acord să închidem piețele și să lăsăm deschise hypermarketurile! Producătorii locali trebuie să &..
Data:6-11-2020Citeste mai mult »IATĂ CARE SUNT LOCURILE DE MUNCĂ VACANTE ÎN MEHEDINȚI
Calificare Numar locuri Administrator imobile 3 Ajutor mecanic 2 Dulgher 6 Electrician auto 1 Fierar 6 Finisor 5 Inginer constructii 3 Instalator gaz 3 Instalator 3 ..
Data:6-11-2020Citeste mai mult »Persoane infectate cu COVID-19, decedate în spitale din Oltenia
Potrivit informaţiilor Grupului de Comunicare Strategică, mai multe persoane infectate cu noul coronavirus au decedat în spitalele din Dolj, Olt și Mehedinți. În total, in ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 99 de decese ale unor pacienți infectați cu COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost raportate 99 dece..
Data:3-11-2020Citeste mai mult »Mehedinți: 2.338 persoane şi-au găsit un loc de muncă de la începutul anului
Prin intermediul AJOFM Mehedinți au fost încadrate în muncă de la începutul anului 2.338 persoane, dintre care 967 femei. Din totalul persoanelor ocupate: 1.081 au peste 45 de ani, 401 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 335 au între 25 și 35 de ani, 521 sunt tineri sub 25 de ani (din care 166 t..
Data:30-10-2020Citeste mai mult »MUNIȚIE GĂSITĂ ÎN COMUNA GOGOȘU
În cursul zilei de ieri, 21 octombrie, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Drobeta" al judeţului Mehedinţi a fost solicitată să intervină pentru ridicarea unui element de muniţie rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, în localitatea Balta Verde din comuna Gogoșu. Apelul a fost făcut d..
Data:22-10-2020Citeste mai mult »S-AU RELUAT ACȚIUNILE DE IGIENIZARE A SPAȚIILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN
Deoarece la nivel național se constată o creștere a numărului de îmbolnăviri cu #Sars_Cov2, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a hotărât să reia acțiunile de dezinfecție cu produse biocide în oraș, pentru a igieniza spațiile publice și a limita răspândirea pandemiei în comunitatea noastră. ,,Vo..
Data:14-10-2020Citeste mai mult »Marți 13 octombrie - Ziua Informării Preventive și Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale
De fiecare dată, când ziua de 13 este marțea, vorbim despre Ziua Informării Preventive. De asemenea, în fiecare an, la data de 13 octombrie este sărbătorită Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale. Putem spune că, în acest an, MARȚI 13 octombrie este o zi cu dublă semnificație, care atrage a..
Data:13-10-2020Citeste mai mult »SCANDAL ÎNTRE SUPORTERI ȘI FORȚELE DE ORDINE LA MECIUL DE FOTBAL DISPUTAT ÎN ACEST WEEKEND, PE STADIONUL DIN DROBETA TURNU SEVERIN
Precizări cu privire la intervenția forțelor de ordine pe timpul meciului de fotbal dintre echipele U Craiova 1948 S.A.- F.C. Rapid București: Din cauza pandemiei de COVID 19 la nivel național meciurile de fotbal se dispută fără spectatori în tribune. Cu toate acestea, la fiecare partidă de fotbal, jandarmii ..
Data:12-10-2020Citeste mai mult »MEHEDINȚIUL, ÎN PRIMELE CINCI JUDEȚE CU CEA MAI MARE PREZENȚĂ LA VOT, 20,64%
Până la ora 13.00 au votat la alegerile locale din septembrie 2020, la nivel național, un număr total de 3.631.578 de alegători, prezența la urne fiind de 19,84%, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central (BEC). La precedentele alegeri locale, din iunie 2016, până la ora 13.00 votaseră mai mulți alegători: 3.870..
Data:27-9-2020Citeste mai mult »PENITENCIARUL DROBETA TURNU SEVERIN SCOATE LA CONCURS 30 DE POSTURI DE AGENTI
În vederea încadrării ca polițist de penitenciare, Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin scoate la concurs, din sursă externă, 30 posturi de agent în cadrul sectorului operativ, din care 23 bărbați și 7 femei. La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc condițiile generale, precum și condițiile specifice de..
Data:22-9-2020Citeste mai mult »Lansarea proiectului „ÎNFIINȚAREA UNEI UNITĂȚI PENTRU ORGANIZAREA DE EVENIMENTE OUTDOOR”
Comunicat de presă Data 04.09.2020 Lansarea proi..
Data:17-9-2020Citeste mai mult »COPIII DIN CENTRULUI “CONSTANTIN PUFAN” AU PRIMIT TABLETE
Astăzi au fost distribuite tabletele achiziționate de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Constantin Pufan” cu fonduri alocate de Consiliul Județean Mehedinți pentru copiii cu nevoi educaționale speciale. Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a fost cel care a înmânat tabletele at&a..
Data:17-9-2020Citeste mai mult »Ion Cupă, Candidatul PMP la funcția de Președinte al CJ Mehedinți: ” CINE VREA CU DREAPTA VOTEAZĂ PMP!”
1.Ne aflăm la jumătatea campaniei electorale.Ati bătut deja mai bine de jumătate dintre localitățile județului Mehedinți.Ce spun oamenii? Am fost în multe localități din județ în această perioadă.Peste tot oamenii se plâng de neajunsuri, că le pleacă tinerii în străinătate, că nu se ajung c..
Data:14-9-2020Citeste mai mult »Ramona CUPĂ, locul 1 pe lista PMP pentru CJ MEHEDINȚI: ”Vreau ca toți copiii Mehedințiului să crească sănătoși!”
Specialiștii ne spun că, în lipsa unor măsuri de prevenție și tratament, în câțiva ani peste 500.000 de copii din țara noastră cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani vor suferi de obezitate. La momentul în care citiți aceste rânduri un sfert dintre copiii din grupele de vârstă 7,8 si 9 ..
Data:10-9-2020Citeste mai mult »Ramona Cupă- candidat PMP pentru functia de Consilier judetean
Siguranță în toate școlile din județ; școli și grădinițe cu program prelungit; eliminarea abandonului școlar; burse sociale comunale, orășenești și municipale; Stimularea investițiilor private în sănătate, inclusiv în mediul rural; acces pentru toți la servicii medicale de sănătate. Generalizarea col..
Data:8-9-2020Citeste mai mult »A FOST DEBLOCATĂ SITUAȚIA DE LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ / NOUL MANAGER AL UNITĂȚII MEDICALE ESTE DOAMNA DR. BOBÎLCĂ MOHORA ELEONORA
Astăzi, președintele Consiliului Județean Mehedinți a semnat dispoziția de numire în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a doamnei doctor Bobîlcă - Mohora Eleonora, medic specialist medicină de urgență și terapie intensivă. Domnia sa preia managementul instituției după ce a î..
Data:3-9-2020Citeste mai mult »MAȘINA UNUI MAGISTRAT DE LA JUDECĂTORIA ORȘOVA, INCENDIATĂ INTENȚIONAT
Mașina unei judecatoare de la Judecătoria municipiului Orșova a luat foc, subit, azi dimineață.Autoturismul a ars ca o torță, în jurul orei 5.00 dimineața, într-o parcare din Severin, când pompierii au fost solicitați să intervină. Din fericire nu au existat victime, doar pagube materiale. Deși pompierii infirmă fa..
Data:3-9-2020Citeste mai mult »ALADIN GEORGESCU: ,,NE PREOCUPĂ SĂNĂTATEA COPIILOR! ASIGURĂM MATERIALE DE PROTECȚIE PENTRU ELEVI!,,
În ședința ordinară a Consiliului Județean de astăzi, s-a aprobat alocarea sumei de 200 mii lei din bugetul propriu, pentru achiziționarea de materiale sanitare constând în măști de protecție, mănuși de unică folosință și dezinfectanți, pentru elevii cu nevoi speciale de la Liceul Tehnologic Special Drobeta Turnu S..
Data:31-8-2020Citeste mai mult »PREGĂTIRI PENTRU DESCHIDEREA ANULUI ȘCOLAR ÎN CONDIȚII DE SIGURANȚĂ
Astăzi, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu a avut loc o întâlnire cu directorii unităților de învățământ din Drobeta Turnu Severin și conducerea Inspectoratului Școlar Județean, pentru a organiza deschiderea anului școlar în condiții de siguranță pentru copii și cadre didact..
Data:28-8-2020Citeste mai mult »SE TRASEAZĂ MARCAJELE RUTIERE, DE LA CALEA TIMIȘOAREI LA CALEA CRAIOVEI
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a început, de aseară, trasarea marcajelor rutiere pe Calea Timișoarei, după care va urma Bulevardul Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga și Calea Craiovei. Acțiunea se desfășoară doar pe timpul nopții pentru a nu afecta traficul rutier. Marcajele vor cuprinde linii de delimitare a benz..
Data:19-8-2020Citeste mai mult »VOR ÎNCEPE LUCRĂRILE LA BAZINUL DE ÎNOT DIN SEVERIN! ASTĂZI S-A SEMNAT CONTRACTUL DE PROIECTARE ȘI EXECUȚIE!
Veste bună pentru severineni dar și pentru toți iubitorii de înot din județul Mehedinți. Astăzi, la Compania Națională de Investiții, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare/modernizare/extindere pentru Bazinului de înot din Drobeta Turnu Severin. Este o investiție mult așteptată de ..
Data:17-8-2020Citeste mai mult »LUCRĂRI DE MODERNIZARE PE CALEA CERNEȚULUI
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a căutat mereu cele mai bune soluții pentru a implementa proiecte care să îmbunătățească considerabil calitatea vieții cetățenilor. Fondurile europene au fost o resură inepuizabilă de care primarul Severinului a profitat la maxim în ultimii ani. Un exemplu concret..
Data:17-8-2020Citeste mai mult »SEVERINENII DIN CARTIERUL CRIHALA, MULȚUMIȚI DE MODUL ÎN CARE S-A SCHIMBAT ZONA LOR
În ultimii ani, cartierul Crihala din municipiul Drobeta Turnu Severin a avut parte de o serie de îmbunătățiri, începând de la infrastructura rutieră, prin realizarea de parcări, alei de acces și trotuare pietonale, amenajarea de locuri de joacă, spații verzi și până la extinderea alimentării cu gaze. Sever..
Data:14-8-2020Citeste mai mult »SEVERINUL VA AVEA O NOUĂ CREȘĂ
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a preluat imobilul Grădiniței nr. 13, care nu mai funcționa ca unitate de învățământ si l-a transformat în creșă, pentru a suplimenta astfel numărul locurilor destinate educației timpurii și a veni în sprijinul familiilor tinere din Severin. În acest moment ..
Data:11-8-2020Citeste mai mult »MARIUS SCRECIU ȘI-A ANUNȚAT CANDIDATURA PENTRU AL DOILEA MANDAT: ,,AM CONVINGEREA CĂ VOM CONTINUA ÎMPREUNĂ PROIECTELE ÎNCEPUTE PENTRU SEVERINENI,,
În acest sfârșit de săptămână, PSD Mehedinți a validat candidații din partea partidului pentru alegerile locale din luna septembrie. În municipiul Drobeta Turnu Severin, primarul în funcție, Marius Screciu, a fost desemnat să candideze pentru un nou mandat. ,,Am convingerea că vom continua împreună pro..
Data:10-8-2020Citeste mai mult »PACHETE CU ALIMENTE PENTRU SEVERINENII CU DIFICULTĂȚI MATERIALE
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin distribuie prin Direcția de Asistență Socială, în această perioadă, 974 pachete cu produse alimentare, provenite din stocurile de intervenţie comunitară, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Pachetele sunt achiziționate cu bani de la Uniunea Europeană ..
Data:6-8-2020Citeste mai mult »INCENDIU ÎN BUCĂTĂRIA UNUI RESTAURANT DIN SEVERIN
În cursul serii de marți, 04 august a.c., trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de intervenție la înălțime și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui restaurant, situat pe strada IC Brăti..
Data:5-8-2020Citeste mai mult »MARIUS SCRECIU: ,,TREBUIE SĂ URGENTĂM FINALIZAREA LUCRĂRILOR PE BULEVARDUL DUNĂRII,,
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, se arată extrem de nemulțumit de stadiul în care se află lucrările de modernizare la Bulevardul Dunării, din apropierea Cetății Medievale și a solicitat constructorului să urgenteze finalizarea investiției, până la 15 august. ,,Nu pot permite, ca această arteră i..
Data:4-8-2020Citeste mai mult »PRIMARUL MARIUS SCRECIU ÎI DĂ LECȚII DE ADMINISTRAȚIE VICEPRIMARULUI CÎRJAN!
MARIUS SCRECIU: ,,DECIZIA DE A EXTINDE REȚEAUA DE GAZE ÎN MUNICIPIU SE BAZEAZĂ EXCLUSIV PE DOLEANȚELE CETĂȚENILOR!,, Timp de patru ani de zile viceprimarul liberal Daniel Cîrjan nu a mișcat un deget în ceea ce privește problema încălzirii orașului Drobeta Turnu Severin. Nu a venit cu nicio soluție viabilă pentru ..
Data:31-7-2020Citeste mai mult »PRIMĂRIA SEVERIN CONSTRUIEȘTE, PE FONDURI EUROPENE, O SALĂ DE SPORT ÎN CARTIERUL SCHELA
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin accesează fonduri europene pentru un proiect care va fi demarat în cartierul Schela Cladovei. Este vorba despre construcția unei săli de sport la Școala Generală nr. 5. Ieri, în ședința Consiliului Local, s-a aprobat cota de co-finanțare pentru această investiție. ,,După ce am ame..
Data:31-7-2020Citeste mai mult »S-A RELUAT ACȚIUNEA DE DEZINFECȚIE CU PRODUSE BIOCIDE ÎN SEVERIN
Începând de astăzi, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a reluat acțiunea de dezinfecție cu produse biocide, în toate zonele orașului pentru a igienia spațiile publice și a limita răspândirea pandemiei cu Coronavirus. Timp de două săptămâni, se vor efectua operațiuni complete de igienizare a străzi..
Data:29-7-2020Citeste mai mult »UN NOU ATAC LA SPITALUL JUDEȚEAN! PREFECTUL CONTESTĂ ȘI NUMIREA DOCTORULUI PĂSĂRIN ÎN FUNCȚIA DE MANAGER A UNITĂȚII MEDICALE! PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN MEHEDINȚI, ALADIN GEORGESCU: ,,ASISTĂM LA NIȘTE ABUZURI REPETATE ALE PNL-ULUI!,,
Din păcate sistemul de sănătate mehedințean se confruntă cu o nou atac venit din partea prefectului județului, Cristinel Pavel, care contestă și numirea doctorului Constantin Păsărin în funcția de manager a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. S-a declanșat un adevărat haos pe tema acestui subiect. Prefectul a..
Data:21-7-2020Citeste mai mult »Studenți ai Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București, în practică la Jandarmeria Mehedinți
Șapte studenți ai Academiei de Politie ,,Alexandru Ioan Cuza” desfășoară până pe data de 14 august a.c., stagiul de practică prevăzut în programa de învățământ, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți. În primele două zile ale stagiului de practică, studenții vor urma..
Data:21-7-2020Citeste mai mult »