News Mehedinti

MEHEDINȚENI PRINȘI CONDUCÂND BĂUȚI SAU FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Data: 25-5-2020

***

La data de 24.05.2020, ora 03.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Obârșia de Câmp și Braniștea au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism, după ce a consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vedere stabilirii alcoolemie.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

La data de 24.05.2020, ora 18.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Aluniș având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
S-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 25.05.2020, ora 00.05, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică de la Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din aceeași localitate în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au mai stabilit că autoturismul condus de tânăr avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare expirate, plăcuțe care erau atribuite unui alt autoturism.
S-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.





Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus