News Mehedinti

MEHEDINȚI: CONTRABANDIST DEPISTAT ÎN TRAFIC CU PESTE 4.600 DE PACHETE DE ȚIGĂRI

Data: 24-3-2021

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontieră Mehedinți–Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Timişoara au descoperit și confiscat 4.679 de pachete cu țigarete de contrabandă, suma de 8.350 lei și 200 euro, 3 telefoane Samsung și materiale pirotehnice.

Aseară, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, ocazie cu care au procedat la oprirea în trafic a numitului C.M. în vârstă de 29 de ani, domiciliat în județul Dolj, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.

În urma efectuării controlului fizic al autoturismului și al perchezițiilor domiciliare puse în aplicare, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse, cantitatea de 4.679 de pachete cu ţigarete de diferite mărci, fără marcaje fiscale, pe care persoana în cauză intenționa să le comercializeze pe piaţa neagră din Drobeta Turnu Severin,suma de 8350 lei și 200 euro, 3 telefoane Samsung și 58 materiale pirotehnice. 

Procurorul învestit în cauză a dispus măsura reţinerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Ţigaretele în valoare totală de 56.148 de lei, sumele de bani şi celelalte bunuri au fost ridicate în vederea efectuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţinii de contrabandă.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus