News Mehedinti

PERCHEZIȚII LA O GRUPARE SPECIALIZATĂ CU PARFUMURI CONTRAFĂCUTE / PESTE 5.500 DE PARFUMURI AU FOST INDISPONIBILIZATE

Data: 24-6-2020

O grupare specializată în valorificarea de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, aduse din Turcia, a fost destructurată în urma a 7 percheziții efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți și procurorii D.I.I.C.O.T.

În cursul zilei de ieri, polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Mehedinți, au efectuat 7 percheziții domiciliare în București, Timișoara și în Băbeni, județul Vâlcea.

Activitățile s-au desfășurat pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, înșelăciune, contrafacerea unei mărci și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, concurență neloială și cultivarea de droguri de risc, fără drept.

Astfel, au fost indisponibilizate, în urma perchezițiilor, 5.587 de parfumuri, de diferite mărci, 1.241 de  mostre de parfumuri, de diferite mărci, laptopuri, telefoane mobile.

De asemenea, au mai fost ridicați și 2.400 de euro, 10.500 lei, o plantă de cannabis, precum și holograme, etichete, coduri de bare, carduri bancare, facturi și diferite înscrisuri.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi constituit un grup infracțional organizat și astfel ar fi valorificat, în România, parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, ce ar fi provenit din Turcia.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 4.000.000 de lei.

9 persoane au fost conduse la audieri, iar față de 3 persoane, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Craiova, Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și polițiștilor  Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Vâlcea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Române. La activități au participat și jandarmi.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus