News Mehedinti

PNL, GESTURI DISPERATE ÎNAINTE DE A PIERDE ALEGERILE / DEZMINȚIRE FLORIN SANISLAV: ,,NU SUNT CERCETAT ȘI NU AM ÎNCĂLCAT LEGEA,,

Data: 26-9-2020

În disperare că vor pierde alegerile în Baia de Aramă, liberalii folosesc site-urile de casă pentru a distribui informații false!
Mai exact, înainte cu câteva ore de deschiderea secțiilor de vot, un site apropiat PNL, publică informația potrivit căreia candidatul PSD la funcția de primar în Baia de Aramă, Florin Sanislav, ar avea dosar penal, lucru absolut fals.

Contactat de redactorii news-mehedinti.ro, Florin Sanislav, a declarat că nici nu poate fi vorba despre așa ceva, întrucât nu a încălcat legea sub nicio formă. Mai mult decât atât, nici el și nici ceilalți membri ai echipei de campanie nu au fost contactați de Poliție și nu li s-a adus la cunoștință nimic care să conducă la o eventuală cercetare penală.

“Nu am făcut nimic din ceea ce susține PNL, nici eu și nici colegii din echipa de campanie. Este un gest disperat al PNL de a mă discredita. Cel mai probabil și-au dat seama că vor pierde cu un scor zdrobitor!”, a declarat Flori Sanislav în exclusivitate pentru News Mehedinti.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus