News Mehedinti

Preţ miel Paşte 2021. Cât a ajuns să coste carnea cu doar o lună înainte de Învierea Domnului

Data: 6-4-2021

Mai e doar o lună până când creştinii ortodocşi din întreaga lume vor sărbătorii Învierea lui Iisus Hristos.

Preţ miel Paşte 2021. Astfel, fermierii europeni au profitat de situaţie şi au urcat în mod alert prețurile la carnea de miel vândută la poarta fermei cu 7,5%-16% față de perioada similară a anului trecut.

Spre bucuria românilor preţurile la carnea de miel mic sunt doar în uşoară creştere ar la cei de peste 13 kg prețul a scăzut cu aproximativ 60%. Dintre statele UE, avem practic cea mai ieftină carne provenită de la mieii de peste 13 kilograme, spune economica.net.

Kilogramul de miel în carcasă vândut chiar de producător costă în medie între 6,81 de euro (miei de peste 13 kg) și 6,05 euro (miei sub 13 kg). În România se cumpără în general miei de 7-20 de kg. Trendul este puternic ascendent și raportat la ultima lună, cu majorări medii de preț de 6,7% în cazul mieilor de peste 13 kg și de 6,2% pentru mieii mai mici de 13 kg.

 

În România, al doilea cel mai mare producător de carne de miel din UE în 2020, trendul este însă descendent, cu toate că fermierii anunță pentru perioada sărbătorilor pascale un plus de cel puțin 5 lei pe kg față de anul trecut, până la 30-35 de lei kg în carcasă, la raft.

Mai exact, potrivit datelor aferente săptămânii ce a început cu 22 martie 2021, kilogramul de miel (de peste 13 kg) în carcasă costa la poarta fermelor din România, în medie, 2,45 de euro, cel mai mic preț din UE. În Franța, spre exemplu, kilogramul costă 7,5 euro, în Ungaria – 7,3 euro iar în Polonia – 5,9 euro.

Totodată, România este singurul stat membru care a raportat o scădere de preț în această perioadă. Este vorba despre minus 59% comparativ cu anul trecut, minus 30% comparativ cu luna anterioară și minus 14,3% raportat la săptămâna dinainte.

Cu toate acestea, dacă facem comparația între prețurile medii lunare din februarie 2021 cu februarie 2020, reiese un plus de 12,8%, de până la 2,82 de euro kilogramul.

Diferența apare urmare a scăderii bruște de preț din săptămâna începând cu 22 martie, după un vârf al anului în săptămâna începând cu 15. De altfel, cel mai mare preț la carcasa de un kg de carne de miel de peste 13 kg s-a raportat în săptămâna începând cu 11 ianuarie – 2,9 euro. rtv.net

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus