News Mehedinti

SEVERINUL, EȘELNIȚA ȘI IZVORUL BÂRZII AU INTRAT ÎN SCENARIUL ROȘU / IATĂ CARE SUNT NOILE RESTRICȚII PENTRU ACESTE ZONE

Data: 10-11-2020

Municipiul Drobeta Turnu Severin şi alte trei localități din județul Mehedinți au intrat, de astăzi, în scenariul roşu. Este vorba despre localitățile Eșelnița, Malovăț și Izvorul Bârzii. În aceste zone incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit nivelul de trei la o mie de locuitori.

Decizia a fost luată, aseară, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Mehedinți. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, incidenţa cazurilor de COVID-19 în municipiul Drobeta Turnu Severin a ajuns la 3,72 la mia de locuitori, în Eșelnița la 3,13, în Malovăț la 3,36 și în Izvorul Bârzii la 3,21.

Astfel, în perioada 10-23 noiembrie 2020, la nivelul localităților amintite se vor respecta următoarele:

1. interzicerea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;

2. interzicerea organizării şi desfăşurării în aer liber a spectacolelor, inclusiv cele de tipul drive-in, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;

3. interzicerea desfăşurării activităţii cu publicul a operatorilor economici care

desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;

4. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;

5. interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul

jocurilor de noroc;

6. interzicerea desfăşurării activităţii cu publicul a operatorilor economici care

desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în spaţii publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus