Polițiștii din Mehedinți, acțiuni de prevenire a violenței în școlile din județ

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți au desfășurat, marți, 20 octombrie, activități de prevenire a violenței în unitățile de învățământ din localitățile Șovarna, Ilovăț, Șișești, Vrata, Salcia și Gârla Mare.
Acțiunile au avut loc în cadrul proiectului „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine”, parte a campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, și au vizat informarea elevilor cu privire la formele de manifestare a violenței în mediul școlar.
În cadrul întâlnirilor, polițiștii au discutat cu elevii despre identificarea comportamentelor agresive, recunoașterea situațiilor de risc și importanța semnalării cazurilor de violență, fie că sunt victime, fie că observă astfel de comportamente îndreptate împotriva colegilor.
De asemenea, au fost abordate teme precum respectul reciproc, comunicarea și solidaritatea, elevii fiind încurajați să solicite sprijinul profesorilor, părinților sau al altor persoane de încredere atunci când se confruntă cu situații dificile.
Polițiștii au subliniat că solicitarea ajutorului reprezintă un act de curaj și responsabilitate și că indiferența față de suferința unui coleg nu este o soluție. Totodată, aceștia au încurajat implicarea elevilor în construirea unui mediu școlar sigur, bazat pe respect și empatie.
Potrivit IPJ Mehedinți, prevenirea violenței în școli necesită implicarea întregii comunități, de la elevi, părinți și cadre didactice până la instituțiile responsabile de protecția copiilor.
Reprezentanții inspectoratului anunță că activitățile de informare și prevenire vor continua în unitățile de învățământ din județ, obiectivul fiind reducerea riscului de violență și promovarea unor relații bazate pe respect, empatie și responsabilitate.
Comunicate
SHIVAI SRL investește în utilaje moderne pentru prelucrarea lemnului
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului “RESTAURARE BISERICA DIN LEMN ”SFINȚII VOIEVOZI” – PAROHIA SELISTEA, SAT SELISTEA, COMUNA ISVERNA, JUDEȚUL MEHEDINȚI”
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului “RESTAURARE BISERICA DIN LEMN ”SFINȚII VOIEVOZI” – PAROHIA ISVERNA, SAT ISVERNA, COMUNA ISVERNA, JUDEȚUL MEHEDINȚI”
Comunicat de presă cod proiect: C5-B2.1.a-1808