Skip to main content

PLIMBARE CU SCHI-JETURILE, ÎNCHEIATĂ CU DOSARE PENALE PE DUNĂRE, LA EȘELNIȚA

Doi bărbați, de 17 și 44 de ani, au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau două schi-jeturi neînmatriculate pe Dunăre, în zona Eșelnița.

Acțiunea a avut loc în cadrul Planului „Clean Waters 2026”, o amplă operațiune de verificare și control desfășurată pe Dunăre de polițiștii de transporturi, polițiștii de frontieră și reprezentanții Autorității Navale Române, alături de Garda Națională de Mediu.

În urma controalelor, oamenii legii au constatat 26 de infracțiuni și au deschis dosare penale pe numele a 22 de persoane. Totodată, au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 31.900 de lei, iar două ambarcațiuni, două motoare și cinci unelte de pescuit au fost indisponibilizate în vederea confiscării.

În cazul celor doi depistați la Eșelnița, polițiștii au stabilit că aceștia conduceau pe fluviul Dunărea, în zona kilometrului fluvial 965, două schi-jeturi neînmatriculate.

Pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de arborare fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate.

Operațiunea „Clean Waters” a urmărit creșterea siguranței navigației, protejarea ecosistemului Dunării, combaterea pescuitului ilegal și a evaziunii fiscale, precum și prevenirea migrației ilegale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    © 2026 News-Mehedinti.ro. Toate drepturile rezervate.   Designed & Powered by Web Synapse