Skip to main content

Gazele pentru întregul Severin, în așteptarea banilor de la Guvern. Marius Screciu: „În acest moment există un blocaj la nivelul creditelor bugetare”

Extinderea rețelei de gaze naturale în municipiul Drobeta-Turnu Severin a ajuns într-un punct în care administrația locală așteaptă deblocarea finanțării de la nivel central. Proiectul este aprobat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, însă contractul nu poate fi semnat în lipsa creditelor bugetare necesare.

Primarul municipiului, Marius Screciu, spune că administrația locală și-a făcut partea de documentație și că a purtat discuții la București pentru găsirea unei soluții.

Edilul a precizat că a discutat personal atât cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, cât și cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, încercând să deblocheze finanțarea proiectului.

„Am depus, prin Programul «Anghel Saligny», toate documentele și ne-a fost aprobată extinderea rețelei de gaze în tot municipiul Drobeta-Turnu Severin. Actele sunt la Guvernul României. Am avut o discuție cu domnul Cseke Attila, am mers personal și am discutat și cu domnul Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. În acest moment există un blocaj la nivelul creditelor bugetare”, a declarat Marius Screciu.

Potrivit primarului, problema nu este legată de documentația proiectului, ci de alocarea efectivă a fondurilor necesare pentru semnarea contractului.

Municipalitatea susține că este pregătită să continue investiția și că a reușit inclusiv să asigure contribuția proprie necesară în cazul proiectelor derulate prin „Anghel Saligny”. În același timp, edilul atrage atenția că pentru localitățile cu bugete mai mici contribuția de 20% poate reprezenta o problemă importantă.

„La nivelul municipiului am reușit să asigurăm această contribuție, dar comunele și orașele mici nu vor putea face întotdeauna acest lucru. De unde să asigure 20%? Așa s-a ajuns la blocarea proiectelor. Acum suntem și noi blocați, pentru că nu există creditele necesare pentru a putea semna”, a explicat primarul.

🔴 Când ar putea fi finalizată extinderea

Miza proiectului este una importantă pentru locuitorii municipiului Drobeta-Turnu Severin. Conform estimării prezentate de Marius Screciu, dacă autoritățile centrale vor debloca rapid finanțarea și contractul va putea fi semnat, lucrările ar putea avansa astfel încât întregul municipiu să fie racordat la rețeaua de gaze până la sfârșitul anului 2027.

„Dacă am semna mâine contractul pentru extinderea rețelei de gaze, am avea toate șansele ca, până la sfârșitul anului viitor, întregul Severin să fie racordat la rețeaua de gaze. Din păcate, în acest moment suntem blocați. Așteptăm să vedem ce ne mai rezervă Guvernul și dacă vor fi găsiți banii necesari”, a declarat Marius Screciu.

🔴 Primarul cere sprijin și pentru problema încălzirii orașului

În aceeași intervenție, primarul a vorbit și despre situația sistemului de încălzire al municipiului. Potrivit acestuia, există în continuare datorii aferente sezonului trecut, iar subiectul a fost discutat inclusiv cu ministrul Finanțelor.

Marius Screciu a făcut, totodată, un apel către parlamentarii de Mehedinți pentru susținerea demersurilor municipalității, astfel încât orașul să poată renunța la utilizarea păcurii pentru încălzire.

„Sper să găsim o soluție și fac un apel către toți parlamentarii să sprijine acest demers, pentru că îmi doresc din suflet ca anul acesta să fie ultimul în care Drobeta-Turnu Severin se mai încălzește cu păcură”, a declarat primarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    © 2026 News-Mehedinti.ro. Toate drepturile rezervate.   Designed & Powered by Web Synapse