News Mehedinti

Bărbat care a exploatat tinere într-un salon de masaj, arestat la Braşov

Bărbat care a exploatat tinere într-un salon de masaj, arestat la Braşov

Data: 9-7-2013

Un bărbat a fost arestat pentru trafic persoane, după ce a exploatat mai multe tinere, între care şi două adolescente, într-un salon de masaj erotic din Braşov, în urma percheziţiei făcute în locuinţa acestuia fiind găsită şi o cultură de cannabis şi indicii că acesta făcea trafic de droguri.

Braşoveanul a fost monitorizat de anchetatori timp de câteva luni, după ce şi-a deschis un salon de masaj erotic pe strada Petru Maior din Braşov, fără forme legale.

"Poliţiştii BCCO Braşov au monitorizat în acesta an activitatea infracţională a unui braşovean de 35 de ani, care deţinea un salon de masaj erotic în municipiul Braşov. Poliţiştii au obţinut informaţii că acesta a exploatat sexual mai multe femei, între care două minore de 16 şi 17 ani, precum şi faptul că se ocupa cu vânzarea de droguri de risc (canabis) în municipiului Braşov, deţinând la locuinţa sa plante de cannabis sub formă de cultură", a spus şeful BCCO Braşov, Gabriel Florescu, marţi, într-o conferinţă de presă.

Potrivit şefului BCCO Braşov, în 1 iulie poliţiştii şi procurorii au descins în locuinţa acestuia de pe strada Mercur din Braşov, de unde au ridicat şase plante de cannabis în ghivece, 12 răsaduri de cannabis, un cântar electronic, două laptopuri şi două agende cu diverse însemnări.

Bărbatul a fost reţinut atunci de procurorii DIICOT Braşov pentru 24 de ore, pentru trafic şi cultură de droguri de risc, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru trafic de minore în vederea exploatării sexuale.Realitatea.net