News Mehedinti

Cererea DNA privind arestarea Elenei Udrea, discutată la ora 12.00, în Biroul permanent al Camerei DeputaţilorCererea DNA privind arestarea Elenei Udrea, discutată la ora 12.00, în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

Cererea DNA privind arestarea Elenei Udrea, discutată la ora 12.00, în Biroul permanent al Camerei DeputaÅ£ilor

Data: 5-2-2015

Cererea DNA privind încuviinÅ£area arestării preventive a deputatului Elena Udrea a ajuns miercuri la Cameră ÅŸi va fi discutată în ÅŸedinÅ£a Biroului permanent, joi, la ora 12,00, au declarat, pentru Agerpres, surse oficiale.

Totodată, a ajuns la Cameră ÅŸi sesizarea pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Elena Udrea pentru săvârÅŸirea infracÅ£iunii de luare de mită, au afirmat sursele citate.

Cererea are loc în dosarul privind fapte de corupÅ£ie în legătură cu organizarea ÅŸi finanÅ£area galei în care a boxat Lucian Bute, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupÅ£ie au dispus miercuri extinderea cercetărilor faţă de Elena Udrea, pentru săvârÅŸirea infracÅ£iunii de luare de mită.

'Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale ÅŸi constituÅ£ionale, procurorul ÅŸef al DNA, Laura CodruÅ£a Kovesi, a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării 1. Camerei DeputaÅ£ilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Elena Udrea pentru săvârÅŸirea infracÅ£iunii de luare de mită. 2. ministrului JustiÅ£iei, pentru a cere preÅŸedintelui Camerei DeputaÅ£ilor încuviinÅ£area arestării preventive a deputatului Elena Udrea pentru săvârÅŸirea infracÅ£iunilor de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declaraÅ£ii false, inexacte sau incomplete pentru obÅ£inerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenÅ£ei în scopul obÅ£inerii de foloase necuvenite; luare de mită', se arată în comunicat. economica.net