Judecarea recursului fraţilor Bogdan şi Răzvan Mararu la decizia arestării, amânată pentru 5 martie
Data: 26-2-2013Curtea de Apel Bucureşti a amânat marţi, pentru 5 martie, judecarea recursului fraţilor Bogdan şi Răzvan Mararu în cazul deciziei de arestare preventivă în dosarul în care sunt acuzaţi că l-ar fi plătit pe Vitalie Proca să îl omoare pe Dumitru "Puiu" Mironescu pentru a se răzbuna. Instanţa a amânat judecarea recursului după ce fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au spus că vor un nou termen de judecată pentru a-şi putea angaja avocat.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat astfel pentru a doua oară judecarea recursului fraţilor Mararu, după ce la termenul din 19 februarie aceştia au formulat o cerere similară, instanţa amânând atunci dezbaterile pentru 26 februarie.
Tribunalul Bucureşti a dispus, în 13 februarie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Bogdan şi Răzvan Mararu, pentru că l-ar fi plătit pe Vitalie Proca să îl omoare pe Dumitru "Puiu" Mironescu, în atentat căzând însă victimă un tânăr care locuieşte în aceeaşi zonă. Decizia din 13 februarie a Tribunalului Bucureşti a fost contestată de Bogdan şi Răzvan Mararu la Curtea de Apel Bucureşti.
Mediafax.ro