News Mehedinti

Tranzacţie de 5,44 miliarde euro. Microsoft preia producţia de telefoane mobile a companiei Nokia

Tranzacţie de 5,44 miliarde euro. Microsoft preia producţia de telefoane mobile a companiei Nokia

Data: 3-9-2013

Microsoft a batut palma cu firma Nokia si va prelua activitatea de productie de telefoane mobile a finlandezilor. Tranzactia dintre cele doua companii se face pentru suma de 5,44 miliarde de euro. Presedintele Nokia, Risto Siilasmaa, a anuntat ca, dupa realizarea acestei afaceri, fostul lider mondial in productia de telefoane mobile isi va concentra activitatea pe servicii si retele, reprezentantul grupului finlandez fiind de parere ca este “cel mai bun drum pentru a merge mai departe, atat pentru Nokia cat si pentru actionarii ei”.

Din cele 5.44 de miliarde de euro, 3.79 de miliarde vor fi platite pentru unitatea de productie de telefoane mobile, inclusiv pentru linia de productia a smartphone-urilor Lumia. Aceste aparate au ca sistem de operare Windows Phone. Diferenta de 1.65 de miliarde corespunde drepturilor de utilizare a licentelor de fabricatie Nokia pentru 10 ani, companiaamericanaavand optiunea ca ulterior sa le achizitioneze definitiv.

Microsoft nu a fost singura compania care a curtat firma finlandeza. Americanii s-au luptat cu Huawei. Reprezentantii grupului chinez au anuntat in iunie ca este luata in calcul posibilitatea preluarii Nokia. " Luam in calcul astfel de achizitii. Poate ca o fuziune ar putea oferi sinergii, dar totul depinde de dispozitia Nokia. Noi suntem deschisi", a declarat atunci , la Londra, Richard Yu, presedintele diviziei Huawei de produse destinate consumatorilor.

In ultimii ani, Nokia s-a confruntat cu grave probleme economice. Firma a fost prezenta si inRomania, unde a detinut o fabrica de telefoane in localitatea clujeana Jucu. In 2010, Nokia a fost cea mai mare companie IT&C a Romaniei si unul dintre cei mai mari exportatori. In doar cateva luni insa afacerea s-a prabusit brusc, pentru ca, in septembrie 2011, compania finalandeza sa decida inchiderea unitatii de la noi ca parte dintr-un “ program de eficientizare a activitatii”. La vremea respectiva, cateva mii de persoane au ramas fara loc de munca.

Grupul nu a mai reusit sa se redreseze, iar in 2013,Nokia a pierdut suprematia la vanzarile de telefoane si pe piata din Finlanda. Daca pana acum, locuitorii acestei tari preferau sa investeasca intr-un aparat produs de o companie autohtona, anul acesta si-au indreptat atentia spre marcile scoase de Samsung Electronics.

De altfel, in trimestrul al doilea, vanzarile globale de telefoane mobile ale grupului finlandez Nokia au scazut cu 27% , atingand pragul de 61,1 milioane de unitati, minimul ultimilor opt ani. Rezultatul inregistrat de Nokia in trimestrul al doilea este cel mai slab incepand cu trimestrul al doilea din 2005, cand grupul a vandut 60,8 milioane de telefoane.

Analistii se asteptau la vanzari de 63,5 milioane de unitati.Vanzarile de smartphone-uri au crescut de la 6,1 milioane de unitati in trimestrul al doilea al anului trecut la 7,4 milioane in acest an, in timp ce analistii anticipau 8,1 milioane de unitati. Livrarile de telefoane mobile clasice, mai ieftine, au scazut de la 73,5 milioane anul trecut la 53,7 milioane.Declinul dramatic al vanzarilor a pus in umbra profitul mai bun decat anticipau analistii.

Nokia a raportat un profit operational de 303 milioane de euro, comparativ cu o pierdere de 325 milioane de euro in perioada similara a anului trecut. Compania Nokia - Siemens, la care grupul finlandez preia participatia partenerului german Siemens, a asigurat o contributie de 328 milioane de euro la profit.Productia de telefoane, operatiunile de baza ale Nokia, a inregistrat o pierdere de 32 milioane de euro, mai redusa fata de rezultatul negativ de 325 de milioane de euro raportat in urma cu un an.

Finanţiştii.ro