News Mehedinti

Dreptul la replică al președintelui PNL Mehedinți, Virgil Popescu, la materialul privind reținerea lui pentru 24 de ore - Acesta recunoaște că a fost reținut însă nu de către PNA, ci de către IPJ Mehedinți

Dreptul la replică al președintelui PNL Mehedinți, Virgil Popescu, la materialul privind reținerea lui pentru 24 de ore - Acesta recunoaște că a fost reținut însă nu de către PNA, ci de către IPJ Mehedinți

Data: 21-2-2016

Publicația News Mehedinți își cere scuze pentru inadvertența și greșeala apărută în materialul „Președintele PNL Mehedinți, Virgil Popescu, își dorește funcția de ministru al Economiei, în condițiile în care a fost reținut în trecut, 24 de ore pentru infracțiunile de fals, uz de fals, șantaj și delapidare”, unde s-a precizat că ,,Virgil Popescu a fost reținut 24 de ore, în urmă cu câțiva ani, de către PNA cum era pe timpuri (Procurorii Parchetului Național Anticorupție) pentru fals, uz de fals, șantaj și delapidare,,. În realitate, potrivit domnului Virgil Popescu, acesta a fost reținut 24 de ore, în mod abuziv, de I.P.J. Mehedinți, propunerea nefiind însușită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Redăm mai jos dreptul la replică al președintelului PNL Mehedinți, Virgil Popescu, transmis pe adresa de mail a redacției News Mehedinți, prin avocata dânsului.

,,Articolul publicat la data de 20.02.2012, pe platforma media www.news-mehedinti.ro, sub titlul: „Președintele PNL Mehedinți, Virgil Popescu, își dorește funcția de ministru al Economiei, în condițiile în care a fost reținut în trecut, 24 de ore pentru infracțiunile de fals, uz de fals, șantaj și delapidare”, contine informatii eronate si tendentioase cu privire la persoana domnului Virgil Popescu.

În virtutea dreptului la replică, vă transmitem, mai jos punctul de vedere al domnului Virgil Popescu, cu privire la subiect, precum şi solicitarea de a-l publica, pentru a rectifica informaţiile eronate prezentate de dumneavoastra.

De asemenea, va solicitam retragerea articolului, la care facem referire, in termen de 24 de ore, de pe pagina de internet si de pe contul de facebook al publicatiei dumneavoastra, in caz contrar, urmand a ne adresa instantei de judecata.

Domnul Virgil Popescu dezminte informaţia publicată de www.news-mehedinti.ro, conform căreia  “a fost reținut 24 de ore, în urmă cu câțiva ani, de către PNA cum era pe timpuri (Procurorii Parchetului Național Anticorupție) pentru fals, uz de fals, șantaj și delapidare”.

Precizam că, in anul 2001, in urma unui dosar fabricat la comanda politica, domnul Virgil Popescu a fost retinut 24 de ore, in mod abuziv, de I.P.J. Mehedinti, propunerea nefiind insusita de Parchetul de pe langa Tribunalul Mehedinti.

La acea vreme, acuzatiile nefondate, aduse la adresa domnului Virgil Popescu, se refereau la presupuse infractiuni de santaj si inselaciune.

Prin Ordonanta din data de 02.07.2001 a Parchetului de pe langa Tribunalul Mehedinti, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala, pentru infractiunile de inselaciune si santaj, prev. de art. 215 si art. 194 din Codul Penal. Solutia de scoatere de sub urmarire penala a fost data in baza art. 10 lit. d Cod Procedura Penala, deoarece nu au fost intrunite elementele constitutive ale infractiunilor mentionate.

Mentionam ca, in anul 2001, retinerea se facea de politie (care era sub influenta politica a P.S.D., la acea data) iar masura arestarii se lua de procuror.

Scopul acestui dosar fabricat, a fost, inlaturarea domnului Virgil Popescu din functia de director al PETROM Mehedinti (pentru acest lucru trebuia inceputa urmarirea penala), scopul fiind atins prin inlocuirea acestuia cu domnul Duicu Adrian (membru al P.S.D.).

De asemenea, precizam ca, domnul Virgil Popescu nu a fost cercetat niciodata de Parchetul National Anticoruptie sau pentru alte infractiuni de fals, uz de fals sau delapidare, asa cum, in mod tendentios se arata in articolul publicat de d-voastra.

Va reamintim comportamentul politiei, de la acea vreme, intr-un alt caz, in care, domnul Mugur Ciuvica a fost ridicat de pe strada fara mandat, in celebrul dosar Armagedon si eliberat a doua zi, fiind un personaj incomod pentru regimul de atunci. https://ro.wikipedia.org/wiki/Armagedon

Mai mult, in anul 2007, domnul Virgil Popescu a ocupat functia de Secretar de Stat la Cancelaria Primului-Ministru iar in anul 2013, a ocupat functia de Secretar de Stat la Ministerul Economiei, coordonand comertul exterior al Romaniei, fiind verificat de organele abilitate ale statului pentru a putea ocupa aceste functii de demnitate publica.

In consecinta, aspectele publicate de dumneavoastra, sunt prezentate in mod tendentios, incalcand principiile de etica si deontologie profesionala ale jurnalistului,,.

Cu stima,VIRGIL POPESCUprin avocat Florina Vatasescu


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus