News Mehedinti

RĂFUIALĂ ÎNTRE DOI TINERI MINORI DIN SEVERIN! UN BĂIAT DE 16 ANI A FOST ÎNJUNGHIAT

Data: 24-5-2021

Poliția Municipiului Drobeta Turnu-Severin a fost sesizată de o femeie din localitate cu privire la faptul că fiul său de 16 ani a fost lovit de un alt tânăr cu un obiect înțepător.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă a politiei, care în urma verificărilor efectuate a stabilit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a existat un conflict spontan între doi tineri în urma căruia un minor de 16 ani a fost lovit de un alt tânăr cu un obiect înțepător, în zona membrelor inferioare, după care agresorul a părăsit locul incidentului.

Victima a fost transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Poliţiştii au identificat agresorul. Este vorba despre un tânăr de 17 ani. Cercetările sunt continuate în vederea reţinerii lui.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus