News Mehedinti

Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, în vizită la Centrul Olimpic de Canotaj din ORȘOVA

Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, în vizită la Centrul Olimpic de Canotaj din ORȘOVA

Data: 20-3-2015

În această după masă, ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a vizitat Centrul Olimpic de Canotaj din Orșova. Aceasta a fost însoțită de către Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, prilej cu care au stat de vorbă cu sportivii din lotul național de canotaj al României, care în această perioadă se pregătesc pentru competițiie ce urmează să se desfășoare.

Ministrul Tineretului și Sportului a declarat că și-a dorit de mult timp să ajungă în frumosul oraș de pe Dunăre pentru a vedea cu ochii ei cum arată Centrul Olimpic de Canotaj.

„Centrul de la Orşova este extrem de puternic pentru canotajul românesc, de aceea am ţinut foarte mult să ajung la Orşova pentru că e foarte uşor să stăm în birouri, dar realitatea este aici pe teren, aşa că împreună cu doamna preşedinte Elisabeta Lipă ne-am coordonat şi uite că am ajuns la Orşova tocmai pentru a vedea cu ce probleme se confruntă canotajul chiar la faţa locului şi să vedem imediat de la Bucureşti cum să le rezolvă. Problemele sunt inerente în perioadele de pregătire sau sportivilor li se pare că au probleme în perioadele de pregătire şi noi ştim fiindcă am fost în sportul de mare performanţă şi mici probleme ni se păreau atât de uriaşe”, a declarat reprezentanțiilor presei, ministrul Tineretului şi Sportului, sportiva Gabriela Szabo.

Ministrul va rămâne în această seară în Orșova pentru a discuta toate problemele cu care se confruntă clubul și totodată pentru a lua decizii în rezolvarea acestora.

Sportivii au făcut și o demonstrație de antrenament de față cu Gabriela Szabo, ieșind pe Dunăre cu noile bărci achiziționate cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului.