News Mehedinti

PENTRU COMPETIȚIILE CE VOR URMA ÎN ACEST AN, JUDOKA SEVERINENI S-AU PREGĂTIT TIMP DE O SĂPTĂMÂNA LA MUNTE

PENTRU COMPETIȚIILE CE VOR URMA ÎN ACEST AN, JUDOKA SEVERINENI S-AU PREGĂTIT TIMP DE O SĂPTĂMÂNA LA MUNTE

Data: 12-1-2015
În perioada 03 – 10 ianuarie, un grup de sportivi de la CSM DROBETA, secţia judo, au participat la un cantonament de pregătire foarte util în această perioadă a anului în localitatea montană Brebina, lângă Baia de Aramă. Stagiul de pregătire este coordonat de către antrenorii Gicu VASILAN(foto - în stânga, în prim-plan)şi Lena STEREA(foto - în dreapta, în prim-plan), aceştia având în probe şi câţiva judoka de la CSM Lugoj. Trebuie să precizăm că au fost şi câteva absenţe în lot, Diana ARGINT şi Adrian ARGINT s-au alăturat colegilor în partea a doua a stagiului, iar Ana Maria VLADU, Denisa VÂLVOI şi Alexandra STAN au absentat motivat. 
 
"Nu am mers în cantonament deoarece în afară de practicarea acestui sport de performanţă sunt profesor de Educaţie Fizică şi Sport şi predau la două şcoli gimnaziale din Dr. Tr. Severin. Pentru anul 2015 îmi propun să obţin medalia de aur la Campionatul Naţional de seniori, medalie la Campionatul Balcanic de seniori şi la Cupele Europene, dar nu în ultimul rând să acumulez cât mai multe puncte pentru a urca mai sus în TOP RANKING", a declarat senioara Alexandra STAN. În stagiul montan s-au aflat următorii judoka: Anda VÂLVOI, Ana Maria STROE, Roberta IOVIŢĂ, Andreea BORONTIŞ, Alexandra NAE, Iasmina COVACIU, Krisztina TĂTAR, Daniela DEMETRIO, Costel UNTARU, Ionuţ IANÂCU şi Gabriel DEMETRIO, acestora alăturându-se şi alţi copii de perspectivă.
 
Conform antrenorilor, în fiecare zi au fost efectuate câte doua sau trei antrenamente, fiind combinată pregătirea fizică cu cea tehnică. Aceşti sportivi se pregătesc pentru concursurile importante care urmează şi la care vor lua parte, iar după finalizarea cantonamentului vor continua pregătirea în Sala Sporturilor din Dr. Tr. Severin. Chiar în a doua jumătate a lunii în curs va avea loc prima competiţie, astfel pe 17 şi 18 ianuarie se va desfăşura ediţia a IV-a a Turneului Internaţional CUPA SEVERINULUI la care vor participa în Polivalenta severineană toate categoriile de vârstă, iar la
începutul următoarei luni, pe 7 şi 8 februarie va avea loc şi prima competiţie oficială din acest an, şi anume Campionatul Naţional, care se va desfăşura la Craiova unde vor concura cadeţii severineni.
 
În anul precedent Clubul Sportiv Municipal DROBETA a obţinut o medalie de aur şi opt de bronz la Cupa României de judo şi la Campionatele Naţionale, pe când la ne-waza a cucerit câte o medalie de aur şi de argint şi cinci medalii de bronz.
"Cantonamentul acesta este baza pregătirii care va urma în sală în vederea obţinerii de medalii cât mai strălucitoare la Campionatele Naţionale şi Cupele Europene, muncim pentru rezultate mult mai mărețe decât cele de anul trecut. Împreună cu domnul Gicu VASILAN ne dorim să putem realiza încă un proiect finanţat de către Uniunea Europeană împreună cu parteneri din Serbia. Sportivii noștri au obiective individuale, iar pe plan personal mi-am planificat să am un an la fel de bun ca precedentul, mai exact să fiu din nou Campioană Mondială și Europeană. În plus mi-am planificat mai multe Cupe Europene la care să arbitrez pentru a putea fii nominalizată la Campionatele Europene și Mondiale ca și arbitru", a conchis antrenoarea Lena STEREA.

Scris de PETRE VIRGIL VUCEA