Bărbat surprins sub un tractor, în stare gravă! S-au început manevrele de resuscitare!

Pompierii mehedințeni intervin, în aceste momente, în localitatea Valea Ursului, comuna Tâmna, după ce un bărbat a fost surprins sub un tractor.
La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Stației de Pompieri Strehaia, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin.
Pompierii au reușit să extragă victima de sub tractor și au predat-o echipajului medical. Bărbatul a intrat în stop cardiorespirator, iar cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.
La locul intervenției se deplasează și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Mehedinți.
Intervenția este în desfășurare, iar starea victimei urmează să fie stabilită de echipajele medicale.
Comunicate
SHIVAI SRL investește în utilaje moderne pentru prelucrarea lemnului
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului “RESTAURARE BISERICA DIN LEMN ”SFINȚII VOIEVOZI” – PAROHIA SELISTEA, SAT SELISTEA, COMUNA ISVERNA, JUDEȚUL MEHEDINȚI”
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului “RESTAURARE BISERICA DIN LEMN ”SFINȚII VOIEVOZI” – PAROHIA ISVERNA, SAT ISVERNA, COMUNA ISVERNA, JUDEȚUL MEHEDINȚI”
Comunicat de presă cod proiect: C5-B2.1.a-1808