Skip to main content

Polițiștii, la ore cu elevii din Orșova: lecții despre empatie și siguranță online în patru școli

Polițiștii au intrat astăzi, 3 noiembrie, în sălile de clasă din patru unități de învățământ din Orșova, pentru activități de prevenire dedicate elevilor.

Acțiunile au avut loc la Colegiul Tehnic „Dierna”, Liceul Teoretic „Traian Lalescu” și școlile gimnaziale „Pamfil Șeicaru” și „Petre Dumitriu”.

La întâlniri au participat polițiști de la Biroul Siguranță Școlară și de la Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul IPJ Mehedinți, alături de colegii lor de la Poliția municipiului Orșova.

Polițiștii de la Siguranță Școlară le-au vorbit elevilor în cadrul campaniei „Chiar dacă nu plânge, nu înseamnă că nu are nevoie de tine!”. Mesajul a fost unul simplu: să fie atenți la cei din jur și să ofere sprijin colegilor sau prietenilor care trec prin momente dificile.

Specialiștii în prevenirea criminalității au discutat cu tinerii despre riscurile la care se expun minorii și despre cum se pot proteja pe internet. Activitatea s-a desfășurat în cadrul programului „Siguranța online” și al campaniei județene „Like pentru siguranță”.

Polițiștii au pus accent pe respect, responsabilitate, empatie și grija față de ceilalți, valori pe care le consideră esențiale pentru siguranța tinerilor, atât în școală, cât și în mediul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    © 2026 News-Mehedinti.ro. Toate drepturile rezervate.   Designed & Powered by Web Synapse