Skip to main content

S-a răsturnat cu mașina la ieșirea din Vânju Mare. Șoferul avea 1,14 mg/l alcool în aerul expirat

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Corlățel, s-a răsturnat cu autoturismul, marți după-amiază, la ieșirea din Vânju Mare. În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Accidentul s-a produs pe 15 septembrie, în jurul orei 16:30, pe DJ 606, la ieșirea din localitatea Vânju Mare.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vânju Mare ajunși la fața locului au stabilit, în urma verificărilor, că bărbatul de 49 de ani, în timp ce conducea autoturismul, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, după care mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără ca vreo persoană să fie rănită.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    © 2026 News-Mehedinti.ro. Toate drepturile rezervate.   Designed & Powered by Web Synapse