Raport CNSAS: 206 presupuÅŸi lucrători sau colaboratori ai fostei Securităţi, în instanţă în 2012- Printre ei se numără ÅŸi doi primari din MehedinÅ£i
Data: 8-6-2013CNSAS a trimis anul trecut în instanţă 206 dosare ale unor persoane suspectate că ar fi fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii, scrie Mediafax.
Printre acestea se numără şi regizorul Alexa Visarion, fostul director al ONB Dorel Popescu şi peste 50 de deţinători ai titlului de revoluţionar.
Consiliul NaÅ£ional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a iniÅ£iat acÅ£iuni în instanţă pentru constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi pentru 206 persoane, potrivit raportului instituÅ£iei pe 2012.
Dintre cele 206 noi acÅ£iuni în constatare iniÅ£iate anul trecut, 112 privesc calitatea de lucrător ÅŸi 94 pe cea de calitatea de colaborator al fostei Securităţi.
În 75 de cazuri, CNSAS a câÅŸtigat pe fond, în unele persoanele cercetate făcând recurs, iar în 13, a pierdut pe fond, instituÅ£ia formulând recurs. Restul proceselor sunt în curs de soluÅ£ionare.
Aproximativ 100 dintre persoanele ale căror cazuri au ajuns în instanţă au fost verificate în urma exercităţii dreptului de acces la propriul dosar întocmit de fosta Securitate.
Peste 50 de persoane dintre cele ale căror cazuri au fost transmis în instanţă au fost verificate în calitate de deÅ£inători ai titlului de revoluÅ£ionar, 17 ca membri ai consiliului local, iar ÅŸase în calitate de primari sau viceprimari.
După ce le-a fost constatată de CNSAS calitatea de colaboratori, au ajuns în instanţă anul trecut: Imre Sallai, verificat ca viceprimar la SărmaÅŸu, judeÅ£ul MureÅŸ, candidat la alegerile parlamentare, Petre Sterpu, viceprimar la StoieneÅŸti, judeÅ£ul Giurgiu, Constantin Stoica, primar la ColibaÅŸi, judeÅ£ul Giurgiu, Constantin Stoican, primar la Balta, judeÅ£ul MehedinÅ£i, Ion Åžerban, primar în Livezile, judeÅ£ul MehedinÅ£i, ÅŸi Adrian Macuc, viceprimar la Dimăcheni, judeÅ£ul BotoÅŸani, în al cărui caz CNSAS a pierdut procesul pe fond, formulând recurs.
Alte cazuri ajunse în instanţă în 2012, tot sub suspiciunea de colaborare cu fosta Securitate, au fost cele ale unor persoane verificate în diverse funcÅ£ii - Constantin Cleciu, director, AgenÅ£ia pentru Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale, Ministerul Economiei ÅŸi ComerÅ£ului, Iuliu Szep, director general, Ministerul Culturii ÅŸi Patrimoniului NaÅ£ional, Claudiu Ioan Cărpineanu, inspector ÅŸef adjunct, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, Corneliu Râclea, director executiv, AgenÅ£ia pentru ProtecÅ£ia Mediului, judeÅ£ul Vaslui, al cărui caz a ÅŸi fost câÅŸtigat de CNSAS pe fond, formulându-se recurs. În anul 2012, CNSAS a comunicat în scris numele a 858 de informatori, deconspiraÅ£i la cererea persoanelor care ÅŸi-au consultat propriul dosar. DirecÅ£ia de specialitate a emis 156 de note de constatare pe numele unor foÅŸti ofiÅ£eri de Securitate, Consiliul solicitând ulterior CurÅ£ii de Apel BucureÅŸti, prin 112 acÅ£iuni individuale, recunoaÅŸterea încălcării drepturilor fundamentale ale omului ÅŸi drepturilor civile, la cererea persoanelor care ÅŸi-au consultat propriul dosar.
Anul trecut, fiind an electoral, au avut prioritate verificările prilejuite de alegerile locale ÅŸi cele privind candidaÅ£ii la alegerile generale, se mai arată în raport.
Astfel, CNSAS a demarat procedurile pentru 6.423 de persoane care au candidat la alegerile locale ÅŸi au completat declaraÅ£ii privind relaÅ£ia cu Securitatea, solicitându-se date de la birourile electorale ÅŸi de la foÅŸtii deÅ£inători de arhivă, după caz. În privinÅ£a alegerilor pentru Parlament, s-au făcut verificările primare pentru 2.362 de persoane aflate pe listele definitive de candidaÅ£i.
