Câinii poliÈ›iÈ™ti de la IPJ MehedinÈ›i au depistat 18.600 È›igarete fără timbru în maÈ™ina unui tânăr din BălăciÈ›a
Data: 27-2-2017La data de 26.02.2017, cu ocazia unei acÈ›iunii pe linia prevenirii È™i combaterii fraudelor la regimul produselor accizabile, poliÅ£iÅŸtii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Biroului PoliÈ›iei Rutiere din cadrul PoliÅ£iei municipiului Drobeta Turnu Severin, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 24 ani, din comuna BălăciÅ£a, judeÅ£ul MehedinÅ£i.
Existând suspiciuni că acesta transporta produse accizabile, conducatorul auto a fost condus împreună cu autoturismul la sediul Inspectoratului de PoliÅ£ie JudeÅ£ean MehedinÅ£i în vederea efectuarii unui control amănunÈ›it.
Cu această ocazie a fost solicitat È™i echipajul canin, specializat în depistarea produselor din tutun, care a semnalat zona de sub scaunul dreaptă față. Demontând scaunul, sub acesta a fost observat un locaÈ™ special amenajat prin montarea unei podele peste cea existentă, unde au fost găsite un număr de 18.600 È›igarete, fără timbru.
In cauză a fost întocmit dosar penal, È›igaretele fiind ridicate în vederea examinării în condiÈ›ii de laborator ÅŸi confiscării, iar autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului de PoliÅ£ie JudeÅ£ean MehedinÈ›i.
Totodată faţă de conducătorul auto s-a luat măsura reÈ›inerii pe o perioadă de 24 ore, urmand a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu propunere corespunzătoare.
foto arhiva
