News Mehedinti

Primăria Orşova va primi finanţare pentru proiectul de reabilitare a falezei şi a parcurilor din municipiu

Data: 11-3-2014

Unul din cele mai mari proiecte privind dezvoltarea infrastructurii municipiului OrÅŸova a trecut la o etapă superioară, iar ÅŸansele ca el să primească finanÅ£are sunt tot mai mari. Vorbim despre proiectul “Agrement la Golful OrÅŸovei”.

Acesta a fost depus în vederea contractării la (AgenÅ£ia pentru Dezvoltare Regională) ADR SV Oltenia, iar în aceste zile municipalitatea a primit un răspuns pozitiv din partea acestora. Potrivit viceprimarului OrÅŸovei, Constantin Negulescu, urmare a unei adrese transmise către ADR, lista de rezervă a proiectului a fost reactualizată ÅŸi propusă pentru trecerea în etapa următoare, respectiv transmiterea documentaÅ£iei de contractare la Programul OperaÅ£ional Regional (POR) ÅŸi verificarea acesteia. “

ReprezentanÅ£ii AM POR vor demara în aceste zile procesul de analiză ÅŸi verificare a documentaÅ£iei contractului de finanÅ£are, urmând ca după emiterea aprobării, primăria OrÅŸova să fie notificată în vederea semnării celor trei exemplare ale contractului de finanÅ£are”, a explicat viceprimarul Constantin Negulescu.

În cadrul acestui proiect, întreaga faleză a oraÈ™ului va prinde un cu totul alt contur. Oficialii administraÈ›iei vorbesc chiar despre mai multe bazine cu apă termală care vor fi amenajate în cadrul acestui proiect. Proiectul de modernizare a Golfului OrÅŸovei, sau a parcurilor din municipiu, prevede reabilitarea celor două parcuri din oraÈ™, inclusiv insula PescăruÈ™ul. “Vom reamenaja parcurile È™i insula. Vom amenaja mai multe piscine, funcÈ›ionale atât pe timp de vară, cât È™i iarna. Vom amenaja mai multe terenuri de sport, cu nocturnă, piste pentru role, spaÈ›ii de joacă pentru copii, gazon, flori È™i debarcadere cu biciclete pe apă È™i bărcuÈ›e”, a punctat viceprimarul Negulescu.

Proiectul de reabilitare a falezei și a parcurilor se ridică la aproximativ șapte milioane de lei, sumă care va veni din fonduri europene, dar