PRIMUL STRAT DE ASFALT PE DJ 607A, ÎNTRE MARMANU - HUSNICIOARA - PERI - PRUNIȘOR (DN 6)
Data: 5-5-2021Lucrările pe unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din MehedinÈ›i au ajuns într-un stadiu avansat, pe DJ 607A fiind turnat primul strat de asfalt pe porÈ›iunea cuprinsă între intersecÈ›ia cu drumul care duce la Marmanu È™i intersecÈ›ia cu DN 6, la PruniÈ™or.
Constructorul a anunÈ›at că în cursul zilei de marÈ›i, 4 mai 2021, s-a finalizat turnarea primului strat de asfalt pe ambele sensuri pe porÈ›iunea de 15 km, menÈ›ionată anterior.
Lungimea totală a drumului prins în proiectul finanÈ›at cu fonduri europene este de 28 km, iar pe porÈ›iunea cuprinsă între CENTURA SEVERIN - CERNEÈšI - VALEA COPCII - DEDOVIÈšA se lucrează la consolidări, la montarea podeÈ›elor tubulare, zidurilor de sprijin È™i terasamnete, urmând să se asfalteze în cursul acestei veri.
“Asfaltarea acestui drum rezolvă o problemă a locuitorilor din zonă care au avut condiÈ›ii dificile de trafic până la Drobeta Turnu Severin, mai ales după anul 2016, când aici s-a produs o alunecare de teren cu efecte grave asupra structurii rutiere.”, a declarat preÈ™edintele Consiliului JudeÈ›ean MehedinÈ›i,
Aladin Georgescu.
DJ 607 A face legătura între satele din comunele Husnicioara, Șimian È™i PruniÈ™or cu municipiul Drobeta Turnu Severin, pe de o parte È™i cu Drumul European 70, cel mai important drum naÈ›ional (DN6), din vestul țării, pe de altă parte!
