Cristian Lungu, candidat la Camera Deputatilor: ,,Valorile fundamentale nu se schimbă,,
Data: 12-11-2024Parlamentul European a dezbătut intens decizia din cu privire la ghidul lingvistic pe care trebuie să și-l însușească funcționarii europeni și care a născut controverse mari în toate statele UE. Pe bună dreptate.
Sigur că eliminarea cuvintelor de mamă și tată din vocabularul unei categorii sociale este un lucru care trebuie să ne alarmeze pe toți. În primul rând pentru că e atacată instituția fundamentală a societății noastre și vorbim de un drept care nu poate fi anulat prin decizii și regulamente ale unor instituții publice.
Nu cred că pot fi puse în discuție valori care s-au născut și au supraviețuit de-a lungul istoriei și nu pentru că au fost votate și legiferate, ci pentru că fac parte din drepturile și virtuțile pe care le-am dobândit pe cale naturală și sigur că mulți dintre noi și pe cale spirituală.
Nu putem renunța la valori fundamentale
Familia e pilonul de bază al societății noastre, în jurul ei am dezvoltat întreaga civilizație care ne-a adus unde suntem astăzi. Avem o democrație europeană care s-a născut și s-a dezvoltat în jurul valorilor ce țin de credință, familie, neam, iar societatea românească are la baza ei socială familia așa cum o știm dintotdeauna.
Mama și tata sunt primele cuvinte pe care le dobândește orice copil și care îi dau copilului siguranța și liniștea de care are nevoie oriunde oriunde se află. A ne distanța de sensul și valoarea acestor cuvinte dragi e o foarte mare eroare și nu putem tolera niciun fel de agresiune față de nicio valoare de care ne-am atașat natural și care are efecte benefice întregii societăți, lucru incontestabil timp de secole.
Comunicarea în cadrul familiei dar și în afara ei face parte din setul de valori care ne țin laolaltă și care dau coeziune întregii societăți. Mama și tata nu sunt doar niște cuvinte, ci o valoare care nu se poate schimba sau degrada în vreun fel indiferent de spațiu și timp.
Orice copil are o mamă și un tată și educația pe care trebuie să o promovăm trebuie să fie în acest sens.
Mama și tata sunt exemplele cele mai apropiate pentru copil, iar dezvoltarea lui are la bază întregul set de reguli nescrise, valori și o bună comunicare care să exprime cât mai firesc relația din cadrul familiei, iar comunicarea mamă-copil și tată-copil este esențială pentru dezvoltarea noastră și fiecare dintre ele are un rol bine definit și specific totodată.
Chiar și noi ca adulți rămânem atașați de cuvintele mamă și tată și de simbolistica puternică dată de ele.
Avem obligația morală de a apăra toate aceste valori și credințe care ne-au unit timp de secole și care ne vor ține uniți și de acum înainte. Patria, familia, credința strămoșească, limba și tradițiile trebuie să rămână ca o piatră de hotar pentru toate generațiile de astăzi și care vor veni. CMF: 12240040