News Mehedinti

Turnul de Apă - ISTORIA unui simbol al municipiului Drobeta Turnu Severin

Turnul de Apă - ISTORIA unui simbol al municipiului Drobeta Turnu Severin

Data: 2-6-2014

Castelul cu Apă, un real simbol al municipiului Drobeta Turnu Severin, a devenit nu doar reperul unui punct turistic al orașului de lângă Dunăre, ci și una din cele mai importante atracții pentru străini. Alături de Piciorul Podului Traian și de ruinele Cetății Severinului, Castelul de Apă, a devenit clădirea emblematică a municipiului.

 

Reabilitat din fonduri europene, marele turn medieval atrage zilnic zeci de turiști curioși să afle ce se ascunde în interiorul lui. Turnul a luat naștere în anul 1910, când la acea vreme, aproviziona orașul Turnu Severin cu apă. A funcționat având acest rol până în anul 1980, când bazinele au fost golite, iar clădirea Turnului a fost folosită  pentru birouri şi ateliere ale societății care administra la acea vreme alimentarea cu apă şi canalizarea oraşului. În decembrie 2010, Primăria Drobeta Turnu Severin a reuşit să obţină fonduri nerambursabile pentru reabilitarea Castelului de Apă.  Un milion de euro, atât a costat refacerea Turnului, care iată, astăzi a devenit cea mai impunătoare clădire din municipiu.

Înalt de 27 de metri, Castelul de Apă este structurat pe mai multe nivele care adăpostesc spații expoziționale, o galerie de artă și un punct de informare turistică. Aflat la intersecția străzilor Crișan cu Adrian, aproape de centrul orașului Drobeta Turnu Severin, Castelul de Apă oferă un spațiu de belvedere unic în municipiu. Turiștii au două variante de ajunge în vârful Turnului, fie cea mai scurtă, cu ajutorul unui lift, fie urcând câteva sute de trepte, efort care însă ar merita toți banii.

Fiecare etaj este unic în felul lui. Turiștii pot afla despre istoria Turnului, prin obiectele de artă care au rămas de pe vremea când de aici se alimenta cu apă întreg municipiul. Picturi, înscrisuri și multe sculpturi, toate povestesc și te readuc parcă în vremea anilor de odinioară. Un domn amabil, te întâmpină de la intrarea în Turn și îți explică despre fiecare obiect în parte. După ce ai străbătut cele aproape 400 de scări și ajungi în vârful Turnului, ți se face pielea găină, la propriu.

“Este foarte frumos cum se vede orașul de aici, din Turn. Nu mi-am imaginat niciodată să văd așa ceva. Merită vizitat acest castel pentru că rămâi cu o amintire extrem de plăcută. Noi am ales să urcăm pe scări și a fost destul de greu, dar ce am găsit la final, nu am cuvinte. Superb”, a spus o doamnă venită tocmai din Timișoara în zona județului nostru.

Așa se face că astăzi, marele Castel de Apă a fost introdus în circuitul turistic devenind unul din cele mai frumoase atracții turistice ale municipiului Drobeta Turnu Severin.

 

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus